spot_img
spot_imgspot_img
29.1 C
Vaslui
03-iun.-2024

Puiu Vadana, pe simeze, acasă, la Poiana Teiului

- Advertisement -

• „Prin venirea acasă, chiar si meteorică, completez o parte din sufletul meu, care a plecat cîndva spre alte meleaguri“, a declarat artistul

Pictorul Gheorghe Vadana si o parte din opera sa au revenit acasă, la Poiana Teiului, locul în care în urmă cu 82 de ani artistul de mai tîrziu făcuse cunostintă cu universul. Reîntoarcerea la matcă i-a fost prilejuită de chemarea sîngelui, la care s-a adăugat si invitatia poienarilor ce-i duceau dorul de ceva vreme. Si cum un artist nu poate fi separat de opera sa, plasticianul si-a fericit consătenii cu o parte a creatiei sale, care a îmbrăcat forma unei expozitii la Scoala Poiana Largului si care va zăbovi aici pentru o vreme întru bucuria sufletească a iubitorilor de frumos. Vernisajul a avut loc sîmbătă, 16 martie, ora 12,00, în compania autorului, a intelectualitătii din zonă si a reprezentantilor administratiei locale, din rîndurile cărora n-au lipsit primarul Petru Bîia si viceprimarul Ana Ancuta. La o asa întîlnire de suflet s-a alăturat preotul Ionel Cutuhan, protopopul de Ceahlău, care avîndu-i alături pe preotii parohi, a oficiat o slujbă de binecuvîntare înainte de intrarea în actiunea propriu-zisă. Apoi au cuvîntat pe rînd primarul Bîia, pictorul Gheorghe Vadana, profesorii Dorel Rusu, Paul Scripcaru, Mădălina Andronic, Vasile Ancuta, Cristian Vatamanu, dar si Aurelia si Mihai Vadana, rude apropiate ale artistului, fiecare prin vorbe frumos mestesugite elogiind personalitatea plasticianului. Demne de retinut au fost vorbele profesorului Scripcaru, initiatorul principal al actiunii, care a prezentat publicului un adevărat opis al personalitătilor născute pe plaiul Poienii Teiului si care s-au realizat în plan profesional făcînd cinste tării, parte dintre aceste personalităti făcîndu-se cunoscute si în lume. „În luna februarie s-au născut aici, la noi, o serie de personalităti, cum ar fi Grigore Caraza, luptător anticomunist, Constantin Gavrilut, comandor, Gheorghe Vadana, pictor, Iustin Pîrvu, staret, Cecilia Balan, profesor, Simion Iordache, academician la New York si Mihai Vadana, profesor. Pentru toti acestia si multi altii am gîndit să realizăm la Scoala Galu o galerie a personalitătilor“, a spus profesorul Paul Scripcaru, aplauzele publicului sustinîndu-i ideea. Încărcătura emotională a evenimentului amplificîndu-se cu fiecare luare de cuvînt, abia dacă am reusit ca la final să surprindem cîteva vorbe ale pictorului Vadana, emotionat la rîndu-i pînă peste poate. „Prin venirea acasă, chiar si meteorică, completez o parte din sufletul meu, care a plecat cîndva spre alte meleaguri. Revenind pe pămîntul natal, printre cei mai apropiati oameni, printre prieteni si rude, am avut ocazia să trăiesc momente emotionante. Fiecare dintre cei care au vorbit si cărora le multumesc mult, si-a exprimat sentimentele, eu constatînd cu mare plăcere că nu ne-am uitat unii pe altii, ba, mai mult, ne-a fost dor si unora si altora de o astfel de regăsire. Si oare unde puteam să ne regăsim mai înăltător decît, aici, la Poiana Teiului, locul pe care îl consider cel mai frumos de pe pămînt? Prin cele cîteva clipe petrecute acasă mi-am reamintit copilăria de care de altfel nu m-am despărtit niciodată. Am avut norocul ca prin talentul meu, acest dar a lui Dumnezeu, să retrăiesc anii copilăriei mai mereu prin creatia mea. Eu sînt un postimpresionist si un peisagist prin excelentă, asa că veti regăsi în tablourile mele locurile natale si florile de pe Valea Bistritei. Poate si de asta îmi iubesc toate tablourile si tot ceea ce am creat în cei peste 50 de ani de pictură“, a declarat artistul. De remarcat că, la vernisajul expozitiei, Gheorghe Vadana l-a avut alături pe Grigore Caraza, care la invitatia organizatorilor a recitat cu emotie poezia „Iisus în celulă“, creatie a Poetului temnitelor comuniste, Radu Gyr.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.