spot_img
spot_imgspot_img
13 C
Vaslui
21-mai-2024

Elena Udrea: Soluţia este să reconstruim partidul, nu să-l facem cadou celor aflaţi azi la putere

- Advertisement -

PDL trebuie să fie reconstruit, nu să fie făcut cadou celor aflaţi la putere, a afirmat Elena Udrea luni, la Piteşti, cu ocazia prezentării moţiunii sale pentru funcţia de preşedinte al partidului.

„Soluţia este să rămânem aici, să reconstruim partidul (…). Cred că există suficientă voinţă la cei care am mai rămas în PDL să reconstruim partidul, nu să-l facem cadou celor care acum sunt la putere”, a spus Udrea.

Ea a respins categoric ideea unei construcţii politice de dreapta în care PDL ar fi absorbit, la un moment dat, de PNL.

„Este firesc să ne întrebăm ce se va întâmpla cu PDL, mai ales că, vedeţi, ne pleacă liderii partidului şi auzim dezbateri în fiecare zi şi opinii din interiorul partidului că poate ar fi bine să ne mutăm cu toţii într-un partid sau altul, poate ar fi bine să plecăm unul câte unul către PNL. (…) Poate cred unii că viitorul PDL este să se topească în PNL. Eu sunt categoric împotriva unei astfel de soluţii”, a susţinut Elena Udrea.
Ea a recunoscut, totodată, că PDL trece printr-o situaţie dificilă şi mai sunt puţini în partid care privesc viitorul cu optimism.

„Astăzi suntem în opoziţie, am pierdut două rânduri de alegeri şi viitorul este sumbru. Astăzi fiecare dintre noi ne gândim ce urmează pentru PDL. Ne punem întrebarea care va fi viitorul partidului, care va fi viitorul fiecăruia dintre noi în interiorul partidului şi prea puţini găsim un răspuns optimist la această întrebare. (…) După ce am fost victorioşi timp de zece ani, astăzi suntem într-un moment dificil”, a spus Udrea.

Elena Udrea şi-a prezentat moţiunea intitulată „Noul PDL – O nouă Românie” în cadrul unei întâlniri care a avut loc în aula Univesităţii Constantin Brâncoveanu, cu începere de la ora 13,00. În aceeaşi sală se va desfăşura, de la ora 17,00, întâlnirea membrilor PDL Argeş cu Vasile Blaga, care va prezenta moţiunea intitulată „Noul PDL – O nouă Românie”.

Monica Macovei, al treilea candidat la funcţia de preşedinte al PDL, şi-a prezentat deja moţiunea în Argeş, în cadrul unei întâlniri care a avut loc pe 3 martie, la Piteşti.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.