spot_img
spot_imgspot_img
25.4 C
Vaslui
03-iun.-2024

Premierul Ponta: Nu există cele şapte state care se opun intrării în Schengen

- Advertisement -

Primul-ministru Victor Ponta a declarat luni că nu există cele şapte state despre care preşedintele Traian Băsescu a susţinut, într-o conferinţă de presă, că s-ar fi opus aderării României la spaţiul Schengen.

„Nu aveţi cum să ştiţi despre ceva ce nu există. Nu aveţi cum să ştiţi nici măcar de două (state – n.r.) pentru că atunci când vorbim de poziţia unor ţări ale Uniunii Europene nu putem să vorbim aşa după bârfe sau de la colţul străzii. Vă rog să remarcaţi că eu ştiam neoficial despre o anumită reţinere a Germaniei, nu am vorbit niciodată de acest lucru public, nici ministrul de Externe, până când ministrul de Interne german nu şi-a spus o poziţie oficială. (…) Povestea asta cu şapte state, nu ştiu şi va fi greu de dumirit la cine se referă preşedintele că poate să spună şi mă bucur că nu le individualizează. Eram într-o situaţie ridicolă”, a afirmat Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
El a spus că atunci când se vorbeşte despre lucruri importante pentru România se ajunge iar la bârfe şi la „datul la gioale” românesc. „Vreau să precizez un lucru foarte clar: nu avem niciun fel de poziţie din partea niciunui alt stat membru care să spună că ar utiliza dreptul de veto împotriva ţării noastre. Germania este singura care şi-a exprimat această intenţie, iar Olanda a spus că nu are încă o poziţie finalizată. Probabil, dacă s-ar pune problema unui vot, probabil că Germania nu ar rămâne singură, probabil că ar veni şi Olanda, însă decizia privind intrarea în Schengen nu se ia prin majoritate, nici măcar calificată. Un singur membru – Germania – poate să blocheze, de aceea şi ministrul german de Interne a spus veto. Nu spui veto când ai o majoritate, ci spui veto când eşti singurul care te opui”, a precizat premierul.
El a susţinut că „oficiosul dlui preşedinte Băsescu şi al Cotrocenilor” ar fi găsit cele şase state şi „surpriză, surpriză sunt exact ţările care au guverne social-democrate sau socialiste”. „De exemplu, Danemarca e trecută în ziarul Cotroceniului. Ori săptămâna trecută lângă mine primul-ministru al Danemarcei a spus că ne susţine la Schengen, Franţa la fel, Belgia, Austria, am fost la Viena şi acolo cancelarul, totdeauna a spus, de altfel Austria a avut totdeauna o poziţie constantă, deci vedeţi când vorbim de lucruri importante pentru România iar ajungem la bârfe şi la datul la gioale românesc”, a afirmat primul-ministru.
Victor Ponta a arătat că nimeni nu a hotărât legarea aderării României la Schengen de Mecanismul de Cooperare şi Verificare, inclusiv preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. „De fiecare dată, inclusiv preşedintele Comisiei Europene, dl Barroso, alături de care am făcut declaraţii publice recent la Bruxelles, a spus foarte clar că nu se leagă MCV-ul, care este făcut de Comisia Europeană, de intrarea în Schengen, care este o decizie luată de miniştrii de Interne din ţările membre. Pentru România intrarea în Schengen întotdeauna a trebuit şi trebuie să fie, ca pentru orice altă ţară care a intrat în Schengen, un set de criterii tehnice pe care dacă le îndeplineşte intră. În momentul în care România a tot fost amânată, în 2011 întâi, în 2012, acum şi în 2013 s-au găsit şi alte motive pentru amânare, dar asta nu se încadrează în ceea ce spune Tratatul Uniunii Europene şi obligaţiile noastre”, a subliniat premierul.
Ambasada Olandei a arătat, la solicitarea AGERPRES, că autorităţile acestei ţări nu au luat încă o decizie în privinţa aderării României la spaţiul Schengen. „Acest subiect urmează să fie discutat în Parlamentul olandez. Olanda va avea o poziţie când tema va figura pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne”, a precizat misiunea diplomatică, pentru AGERPRES.
Premierul francez Jean-Marc Ayrault a afirmat, pe 21 februarie, că Franţa susţine principiul spaţiului liberei circulaţii concretizat în spaţiul Schengen, iar „Parisul va conveni calendarul şi modalităţile aderării României şi Bulgariei împreună cu partenerii europeni”.
În ceea ce priveşte Olanda, ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, au efectuat recent vizite la Haga, pentru a susţine aderarea României la Schengen.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.