spot_img
spot_imgspot_img
27.5 C
Vaslui
03-iun.-2024

DNA susţine că nu-l abuzează pe judecătorul Neacşu de la CSM

- Advertisement -

Fostul preşedinte al Tribunalului Vrancea, ales membru CSM din partea tribunalelor, a acuzat DNA de abuz în dosarul de corupţie care i-a fost deschis pentru falsificarea deconturilor.DNA susţine însă că nu a umblat în calculatorul ridicat de la CSM, acesta fiind sigilat
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis ieri că a ridicat în mod legal calculatorul judecătorului Adrian Neacşu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, după ce împotriva acestuia a fost extinsă urmărirea penală, şi consideră că declaraţiile judecătorului făcute în spaţiul public „induc ideea” unor presiuni asupra procurorilor anticorupţie. Reacţia vine după ce Adrian Neacşu a reclamat că procurorii anticorupţie i-au ridicat fără autorizaţie un calculator de la sediul CSM. DNA arată că, pe 28 februarie 2013, faţă de judecătorul Neacşu au fost extinse cercetările şi s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la noi fapte de corupţie, în dosarul în care acesta fusese iniţial pus sub învinuire în cursul lunii ianuarie. Între altele, acesta este acuzat de falsificarea unor deconturi, în complicitate cu fostul său şofer Angel Gabriel Roşca, cu care s-a mutat la Bucureşti după ce a fost ales în Consiliul Superior al Magistraturii. „La data de 1 martie 2013, noile acuzaţii au fost aduse la cunoştinţa învinuitului în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. În acest context, la solicitarea învinuitului Neacşu Adrian-Toni şi a apărătorilor aleşi, acestora le-a fost prezentat, de către procurori, calculatorul ridicat de la sediul CSM, sigilat, precizându-se că nu s-a intervenit asupra acestui obiect în niciun mod, prin urmare nu a fost efectuată nicio percheziţie informatică şi, pe cale de consecinţă, nu a fost încălcat vreun drept al învinuitului. Menţionăm că acest calculator a fost ridicat în condiţiile şi în conformitate cu procedura prevăzută de art. 96 şi 97 din Codul de procedură penală”, precizează DNA. „În ceea ce priveşte declaraţiile judecătorului Neacşu Adrian-Toni, făcute în spaţiul public, în sensul că procurorii au percheziţionat calculatorul, în mod ilegal, precizăm că acesta a speculat o eroare de tehnoredactare din conţinutul Rezoluţiei întocmite de procurorul ierarhic superior. Prin această Rezoluţie a fost respinsă plângerea învinuitului împotriva actelor de urmărire penală efectuate de procurorul de caz. Aceste inadvertenţe de formulare au fost remediate şi comunicate atât învinuitului cât şi apărătorilor aleşi”, mai arată DNA. Direcţia Naţională Anticorupţie consideră că declaraţiile judecătorului făcute în spaţiul public „induc ideea” unor presiuni asupra procurorilor anticorupţie. „Deşi învinuitul şi apărătorii aleşi ai acestuia cunoşteau situaţia menţionată, ei au susţinut în continuare, în spaţiul public, că procurorii au încălcat legea în timpul anchetei penale. Acest lucru induce ideea că scopurile acestui demers sunt acelea de a face presiuni prin intermediul opiniei publice asupra procurorilor, de a decredibiliza organul de urmărire penală şi de a crea suspiciunea efectuării unei anchete bazate pe arbitrariu”, mai susţine DNA. Pe 24 ianuarie, DNA a început urmărirea penală faţă de judecătorul Adrian Neacşu, pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals.
Neacşu susţine că este victima politică a DNA-ului
La randul său Neacşu a făcut mai multe declaraţii potrivit cărora este victima unui abuz pe fondul schimbărilor care au loc în CSM, după ce a cerut demisia de onoare a procurorului Oana Smith Hăineală din funcţia de preşedinte al CSM. Neacsu arată, prin intermediul unui comunicat de presă, că în acest caz DNA a încălcat grav normele legale referitoare la protecţia independenţei judecătorilor şi că procurorii ar fi violat dispoziţiile legale referitoare la efectuarea percheziţiilor asupra bunurilor aparţinând judecătorilor. “În condiţiile în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar încalca atât de uşor statutul legal al unui judecător care este şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii se crează un precedent extrem de periculos cu privire la ignorarea prevederilor legale privind protecţia independenţei judecătorilor obişnuiţi faţă de care DNA efectuează în prezent sau în viitor cercetări penale”, susţine Adrian Nacşu. De asemenea, judecătorul cere conducerii DNA şi Inspectiei Judiciare din CSM să declanşeze verificările pentru identificarea altor dosare în care s-a procedat în acest mod. Nu în ultimul rand, judecatorul Neacsu precizează că în calculatorul ridicat de procurorii DNA se afla documente personale care privesc activitatea sa în CSM, din perioada conflictului izbucnit după alegerea Oanei Haineală în fruntea instituţiei, precum şi comunicări către instanţele judecătoreşti sau către reprezentanţii Comisiei Europene şi ai ambasadelor unor state straine la Bucuresti. Adrian Neacşu a fost preşedintele Tribunalului Vrancea şi a fost ales în CSM ca reprezentant al tribunalelor. De partea sa în acest sandal este şi trustul Intact, deţinut de familia Voiculescu, unde judecătorul a apărut în mai multe randuri pentru a-şi susţine punctul de vedere. În acest scandal Neacşu a fost susţinut şi de şoferul său, care s-a întors între timp la Tribunalul Vrancea, la cabinetul preşedintelui Costică Diţă.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.