spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
20-mai-2024

DNA susţine că a ridicat legal calculatorul judecătorului Adrian Neacşu de la CSM

- Advertisement -

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) transmite luni că a ridicat în mod legal calculatorul judecătorului Adrian Neacşu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, după ce împotriva acestuia a fost extinsă urmărirea penală, şi consideră că declaraţiile judecătorului făcute în spaţiul public „induc ideea” unor presiuni asupra procurorilor anticorupţie.

DNA a exprimat luni, prin intermediul unui comunicat remis AGERPRES, un punct de vedere cu privire la ultimele declaraţii ale lui Adrian Neacşu, care a reclamat faptul că procurorii anticorupţie i-au ridicat fără autorizaţie un calculator de la sediul CSM.

DNA arată că, pe 28 februarie 2013, faţă de judecătorul Adrian Neacşu au fost extinse cercetările şi s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la noi fapte de corupţie, în dosarul în care acesta fusese iniţial pus sub învinuire în cursul lunii ianuarie.

„La data de 1 martie 2013, noile acuzaţii au fost aduse la cunoştinţa învinuitului în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. În acest context, la solicitarea învinuitului Neacşu Adrian-Toni şi a apărătorilor aleşi, acestora le-a fost prezentat, de către procurori, calculatorul ridicat de la sediul CSM, sigilat, precizându-se că nu s-a intervenit asupra acestui obiect în niciun mod, prin urmare nu a fost efectuată nicio percheziţie informatică şi, pe cale de consecinţă, nu a fost încălcat vreun drept al învinuitului. Menţionăm că acest calculator a fost ridicat în condiţiile şi în conformitate cu procedura prevăzută de art. 96 şi 97 din Codul de procedură penală”, precizează DNA.

„În ceea ce priveşte declaraţiile judecătorului Neacşu Adrian-Toni, făcute în spaţiul public, în sensul că procurorii au percheziţionat calculatorul, în mod ilegal, precizăm că acesta a speculat o eroare de tehnoredactare din conţinutul Rezoluţiei întocmite de procurorul ierarhic superior. Prin această Rezoluţie a fost respinsă plângerea învinuitului împotriva actelor de urmărire penală efectuate de procurorul de caz. Aceste inadvertenţe de formulare au fost remediate şi comunicate atât învinuitului cât şi apărătorilor aleşi”, mai arată DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie consideră că declaraţiile judecătorului făcute în spaţiul public „induc ideea” unor presiuni asupra procurorilor anticorupţie. „Deşi învinuitul şi apărătorii aleşi ai acestuia cunoşteau situaţia menţionată, ei au susţinut în continuare, în spaţiul public, că procurorii au încălcat legea în timpul anchetei penale. Acest lucru induce ideea că scopurile acestui demers sunt acelea de a face presiuni prin intermediul opiniei publice asupra procurorilor, de a decredibiliza organul de urmărire penală şi de a crea suspiciunea efectuării unei anchete bazate pe arbitrariu”, mai susţine DNA.

Pe 24 ianuarie, DNA a început urmărirea penală faţă de judecătorul Adrian Neacşu, pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.