Putina lume stie ca majoritatea cazurilor de dislalie (forme ale balbaielii) se pot corecta la logoped. Din nefericire, tot mai multi parinti nu stiu, ignora sau nu vor sa aduca copilul la specialist. Micutii cresc astfel cu complexe care ii vor marca toata viata. Numarul copiilor ieseni cu dislalie nu este unul deloc mic: aproape 800 inregistrati oficial anul trecut.
Anual, sute de copii sunt diagnosticati cu tulburari de pronuntie, de scriere si citire, de exprimare sau de voce. Experienta arata insa ca doar jumatate dintre acestia se corecteaza, deoarece nu toti parintii ii duc des la terapie. Numarul cazurilor de prescolari si scolari cu aceaste forme de tulburare este intr-o crestere continua. Daca in anul 2008 doar 407 cazuri au fost inregistratate, anul trecut s-a depasit cifra de 700. Cea mai frecventa afectiune este dislalia. Daca parintii si-ar duce copiii la logoped imediat dupa diagnosticare, sansele de recuperare ar fi maxime. De multe ori insa, problemele de comunicare sunt puse pe seama varstei, iar copiii ajung sa nu se integreze in societate si sa nu poata urma o scoala normala.
Inventa silabe si le evita pe altele
Cornelia Anton este eleva in clasa a patra la Scoala „Ion Creanga”. Are doar zece ani, dar de la varsta de trei anisori a umblat prin cabinetele medicilor specialisti. Este o fetita inteligenta, care a invatat sa citeasca si sa socoteasca dinainte de a intra in clasa intai. Mama sa, Elena Anton, asistenta la Spitalul „Sfantul Spiridon”, isi aminteste insa cu durere cum fiica sa, la varsta de trei ani, nu putea sa se exprime verbal, iar comunicarea cu aceasta devenea tot mai dificila. A inceput sa caute tot felul de explicatii pe Internet, si-a intrebat colegele de serviciu daca situatia Corneliei este obisnuita, iar in cele din urma s-a decis sa apeleze la un logoped. Nu a fost incurajata de toti, iar multa lume i-a spus ca este mult prea mica pentru a avea probleme de sanatate. Diagnosticul a fost unul crunt: dislalie. I s-a spus ca recuperarea necesita o perioada lunga de timp, iar rezultatele nu sunt insa intotdeauna cele mai bune. La varsta de patru ani, Cornelia a ajuns in cabinetul logopedului Goergeta Burlea. Din acel moment, au inceput eforturile si noptile pierdute, de teama ca fetita sa nu-si va reveni.
Anii au trecut, iar acum Cornelia este asemeni unui copil obisnuit. Merge la o scoala normala, are prieteni si comunica deschis cu cei din jur. „Fata mea incepuse la varsta de trei ani sa inventeze anumite silabe si sa le evite pe altele. Nu pronunta unele sunete din cuvinte, le evita si astfel nu se putea exprima deloc. Prima data am dus-o la specialist la trei ani, dar mi s-a spus ca terapia este recomandata dupa varsta de patru ani”, povesteste Elena Anton, mama Corneliei. Asistenta medicala simte ca o parte din vina i-a apartinut, iar fiica sa a devenit introvertita si din cauza lipsei unei comunicari in familie. „Tatal ei este mai mereu plecat, iar eu, din cauza serviciului, nu aveam timp sa stau permanent cu ea, sa dialoghez, sa ne jucam impreuna sau sa-i citesc povesti. Rudele mele nu sunt in preajma, iar din acest motiv Cornelus a deveni mai retrasa. Imi amintesc ca de multe ori comunicam cu ea din gesturi si priviri. Cand avea nevoie de ceva, eu imi dadeam imediat seama si nu o mai lasam sa ceara acel lucru, ci o serveam direct”, spune ieseanca.
„Vorbea foarte putin, nu se exprima coerent si mai mult gesticula”
Cand a inceput sa petreaca mai mult timp cu fiica sa, Elena si-a dat seama ca ceva nu este in regula. „Vorbea foarte putin, nu se exprima coerent si mai mult gesticula. Mi s-a spus ca sufera de dislalie, iar in urma diagnosticului a inceput terapia a cate trei sedinte pe saptamana. Cand facea o pauza si plecam in vacanta, ii era foarte greu sa mai tina minte ceea ce a invatat si toate notiunile trebuiau recuperate”, afirma femeia. Incet, Cornelia a inceput sa nu mai aiba blocaje in vorbire si sa comunice fara probleme. Terapia a durat trei ani de zile, iar cand pacienta a intrat in clasa intai, stia deja sa socoteasca si sa citeasca. Ani la rand, a invatat limbajul prin desene si jocuri, datorita sunetelor scoase de obiecte, si a facut chiar lexica si gramatica elementara. „La inceput mergeam cu ea la sedinte, insa mai tarziu o lasam singura la cabinetului doamnei profesor. Intre ele doua exista o legatura puternica. Pentru Cornelia, sedintele erau preferatele ei. Se simtea ca intr-o familie, ii placea sa mearga acolo, unde invata jocuri noi. Pentru mine a fost insa mai greu, deoarece ma temeam ca nu isi va reveni”, adauga Elena.
Cornelia vorbeste acum corect, a invatat sa pronunte sunetele „t”, „r” si „z”, pe care inainte de terapie le evita. „Inainte, in loc de tigani, ea spunea gani, pentru ca evita sunetul pe care nu il putea pronunta. Acum se mai chinuie cu sunetul «s», pe care il pronunta cu gura inchisa, printre dinti. Daca nu as fi dus-o la logoped, singura nu as fi facut niciodata fata problemei sale, iar acum nu s-ar fi putut integra la scoala, ar fi scris foarte greu si ar fi fost imposibil de comunicat cu ea”, povesteste mama. Potrivit acesteia, dislalia a capatat-o si in urma nasterii premature. „Mi s-a explicat ca aceasta afectiune apare de cele mai multe ori la copiii nascuti inainte de termen. Ea a venit pe lume cu o luna inainte de termen. Am avut probleme, iar medicii au hotarat sa imi faca cezariana la opt luni. De multe ori mi s-a spus ca este o pierdere de timp sa o duc la medic. Bunica ei, o femeie de moda veche, mereu imi spunea ca este bine si punea totul pe seama varstei mici. Acum stiu insa ca, daca nu ii acordam atentie si o lasam asa cum era, ar fi avut probleme mari de integrare in societate si nici nu cred ca o puteam da la o scoala normala”, spune ieseanca.
Statisticile dislaliei
Timp de trei ani, atat cat fiica sa a facut terapie, pentru fiecare sedinta femeia a scos din buzunar 25 de lei. „Sedintele in colectiv erau gratuite, dar eu am vrut sa faca singura, pentru ca logopedul sa se poata ocupa doar de ea. Investitia este insa mica, avand in vedere ca am facut-o pentru toata viata”, spune Elena. Cornelia Anton face parte din categoria copiilor vindecati aproape in totalitate.
„Pe linie de invatamant, exista logopezi care au rolul de a evalua copiii aflati in clasele I-VI si de a depista cazurile cu astfel de probleme. In anul scolar 2011-2012, 791 de prescolari si scolari au fost diagnosticati cu tulburari de pronuntie, de citit si scris, de ritm si fluenta, tulburari polimorfe, de dezvoltare a limbajului si de voce. Dintre acestia, 736 au frecventat Centrul de Logopedie Interscolar Iasi, 464 sunt ameliorati si doar 272 s-au corectat. Acum, din totalul de 791, cu dislalie de afla in evidenta centrului 605 copii, 576 vin fecvent la terapie, dintre care doar 259 s-au corectat. Dislalia este cea mai frecventa afectiune intalnita la prescolari si scolari, iar daca acestia nu fac sedinte imediat dupa diagnosticare, sansele de recuperare la varste inaintate sunt minime”, a declarat logopedul Georgeta Burlea, coordonator al Centrului Logopedic Interscolar Iasi. Potrivit acesteia, numarul copiilor cu tulburari de dezvoltare a limbajului, de vorbire, de pronuntie si de scris si citit a crescut ingrijorator. „Acum avem peste 700 de copii, iar in anul scolar 2008-2009 au fost doar 407 cazuri, dintr-un total de 11.710 copii evaluati. Dislalia este o tulburare de pronuntie care consta in imposibilitatea emiterii corecte a unui sunet sau a mai multor sunete si se manifesta prin deformarea, omiterea, substituirea, inlocuirea si inversarea sunetelor in vorbire. La copilul prescolar este necesara interventia unui logoped, pentru a nu se ajunge la formarea si stabilizarea unor deprinderi deficitare de pronuntie”, a adaugat Georgeta Burlea. Potrivit acesteia, cauzele dislaliei sunt multiple: imitarea unor modele de pronuntie gresite, lipsa de stimulare a pronuntarii corecte si chiar insuficienta dezvoltarii psihice.
