spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
11.5 C
Vaslui
11-mai-2024

Băsescu: Ceream în scrisoare desemnarea procurorilor, nu ceream nume – LIVE TEXT

- Advertisement -

Preşedintele Traian Băsescu face a declarat astăzi, la Palatul Cotroceni, că liderii puterii au încercat să utilizeze scrisoarea trimisă liderului PNL şi premierului Victor Ponta pentru a dezinforma populaţia sau pentru a încerca să ascundă un eventual eşec.

– Ideea lansată public şi de premier şi de preşedintele senatului să negociem cu fiecare stat cu zonele sensibile este copilărească, nu aşa funcţinează Uniunea Europeană, funcţionează pe criterii şi pe principii

– Mai atenţionam la finalul scrisorii că în lipsa acestui semnal că Guvernul, majoritatea Parlamentară au trecut la corectarea celor semnalate, cei de la Consiliul JAI sunt dezarmaţi

– Domnul Ponta a spus că eu am semnat numirea, dar nominalizarea a făcut-o dânsul, a primit un vot în parlament pentru domnul Fenechiu, şi în situaţia asta, legal, eu nu am voie să resping un ministru

– Am mai cerut îndepărtarea din Guvern a oricărui ministru care se află angajat într-un proces pe rol

– Ceream desemnarea, nu încheierea procedurii, pentru numirea procurorului general şi a şefului DNA şi menţionam că ar ca aceştia ar trebuie să fie recunocuţi din punct de vedere profesional

– Am sugerat public şi în scris, primului ministru şi preşedinţilor celor două camere, care implicit sunt şi conducătorii alianţei care deţin 70% din Parlament, am solicitat câteva măsuri care erau posibile

– Sunt unele state care în momentul de faţă spun: „să vedem raportul din luna decembrie”. Asta înseamnă automat împingerea momentului de discutare a accesului în Schengen în 2014

– În luna decembrie la Consiliul de iarnă din 2012, am reuşit să obţin în Consiliul European decizia ca accesul României în Schengen să fie discutat la consiliul JAI din mai anul acesta

– Liderii puterii au încercat să utilizeze scrisoarea pentru dezinformarea populaţiei, pentru a încerca să ascundă un eventual eşec

– Moitvul este legat de scrisoarea pierdută, cea care viza ce credeam eu că mai trebuie făcut pentru a ne creşte şansele de a avea un rezultat pozitiv la următorul Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne din 7-8 martie

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că preşedintele Traian Băsescu le-a scris lui, ca preşedinte al Senatului, şi premierului Victor Ponta legat de numirea procurorului general şi a şefului DNA şi a arătat că nici el nici prim-ministrul nu au atribuţii în această privinţă.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu adresată premierului şi şefilor celor două Camere ale Parlamentului arată un „joc de imagine” şi un comportament de „mic politician”.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că scrisoarea pe care şeful statului, Traian Băsescu, le-a transmis-o lui şi preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, face parte dintr-un joc de ping-pong, arătând că el se pricepe la ping-pong, şi nu la poker.

mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.