spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
10.9 C
Vaslui
12-mai-2024

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a suspendat şedinţele de judecată pe fondul situaţiei din CSM

- Advertisement -

Şedinţele de judecată sunt suspendate la Judecătoria Râmnicu Vâlcea marţi dimineaţă până la ora 10.00, conform unei decizii luate de Adunarea Generală a Judecătorilor.

„S-a considerat că pasivitatea manifestată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţia de membru al Consiliului a domnului judecător Cristi Vasilică Danileţ şi a doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica nu poate fi justificată rezonabil în condiţiile în care legea prevede un termen de 15 zile în care Plenul trebuie să ia act de voinţa exprimată de judecători. S-a apreciat că o astfel de atitudine nu corespunde unei oneste îndepliniri a misiunii încredinţate fiecărui membru prin alegerea sa în Consiliu, existând riscul unei noi amânări, impunându-se astfel o atitudine legală de protest public faţă de impresia lăsată unui observator obiectiv în sensul minimalizării inacceptabile a actului ferm de voinţă exprimat de judecători într-o procedură expres prevăzută de lege”, îşi motivează decizia Adunarea Generală a Judecătorilor de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, potrivit unui comunicat.

Magistraţii de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea vor face după finalizarea şedinţei de plen de marţi a Consiliului Superior al Magistraturii o nouă analiză a situaţiei existente şi o nouă evaluare a atitudinii care „se va impune a fi asumată”, precizează sursa citată.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii urmează să discute în şedinţa de marţi alegerea vicepreşedintelui CSM, funcţie pentru care şi-a depus candidatura doar judecătorul Adrian Bordea. Alegerea vicepreşedintelui CSM, programată iniţial pe 4 ianuarie, a fost amânată de mai multe ori. Procedura pentru alegerea vicepreşedintelui CSM a fost reluată după ce judecătorii Alina Ghica şi Cristi Danileţ şi-au retras candidaturile, în contextul în care majoritatea instanţelor din ţară au votat pentru revocarea lor din funcţia de membru al Consiliului.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.