spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
11.7 C
Vaslui
12-mai-2024

Minunea de pe Naţional Arena a durat o singură zi! Olandezii RÂD de noi: „Cum e posibil aşa ceva?”

- Advertisement -

Minunea înfăptuită de Steaua, care a răsturnat spectaculos soarta calificării şi a eliminat pe Ajax la penalty-uri, a durat doar 24 de ore. Olandezii, prin vocea lui Frank de Boer, au avut puterea şi fair-play-ul de a recunoaşte superioritatea roş-albaştrilor, la fel şi presa batavă, care, pe lângă laudele aduse lui Rusescu&Co pentru dăruirea de care au dat dovadă, a rămas uimită de atmosfera creată de fani, pe cel mai mare stadion din România.

Steaua a reuşit o nouă noapte magică în Europa, dar tot entuziasmul care guverna formaţia lui Reghecampf a fost estompat de apariţia patronului. Într-un discurs delirant, Becali a făcut trimitere la Mântuitor, şi-a asumat din nou toate meritele şi a răspuns întrebărilor legate de fotbal cu trimiteri spre sfera politicului; spectacolul a fost, fără doar şi poate, jenant, şi s-a încheiat cu o concluzie năucitoare: ” Trebuie să mă faceţi împărat.„.

Veniţi dintr-o ţară în care valorile sunt cu totul altele, iar personaje ca Becali nu ajung vreodată formatori de opinie, ziariştii din Ţara Morilor de Vânt au rămas perplecşi la show-ul mediatic de proastă calitate oferit de Becali şi i-au dedicat mai multe rânduri.

Gigi Becali consideră că are luna la picioare după partida de aseară, în care Steaua a reuşit să o elimine pe Ajax, după lovituri de departajare şi să meargă mai departe în Europa League. Extrem de controversatul patron al Stelei s-a dat din nou în spectacol şi a făcut din victorie o realizare personală, într-un mod gălăgios, propriu. Astfel de declaraţii sunt la ordinea zilei pentru Becali, care în trecut a gafat în mod repetat, dovedindu-şi caracterul rasist şi homofob. Cum e posibil aşa ceva? De altfel, acesta este şi motivul pentru care, la meciul tur, Ajax nu a dorit să îşi asocieze imaginea cu un astfel de individ şi nu l-a invitat la dineul tradiţional, dinaintea meciului.„, au notat olandezii de la Voetbal International, care se întreabă retoric cum un personaj care are o astfel de filosofie de viaţă a căpătat o asemenea notorietate şi este considerat model.

mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.