spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
10.9 C
Vaslui
12-mai-2024

MAI supune dezbaterii publice proiectul privind circulaţia pe drumurile publice

- Advertisement -

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) supune dezbaterii publice proiectul pentru modificarea Regulamentului de aplicare a OUG privind circulaţia pe drumurile publice, reglementarea propusă urmărind crearea premiselor necesare actualizării permanente a evidenţei vehiculelor înmatriculate, se arată într-un comunicat al MAI.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Reglementarea propusă urmăreşte crearea premiselor necesare actualizării permanente a evidenţei vehiculelor înmatriculate, facilitând identificarea utilizatorilor acestora şi instituirea unui mecanism suplimentar de asigurare a executării sancţiunii amenzii contravenţionale, care, pe cale de consecinţă, va reduce substanţial posibilitatea de fraudare a prevederilor legale menite să asigure disciplina şi siguranţa traficului rutier”, relevă sursa citată.

În acest sens, se propune ca datele referitoare la autovehicul şi documentul doveditor al titlului cu care este deţinut acesta să fie înscrise în evidenţa autovehiculelor sau remorcilor înmatriculate în alte state, care se ţine de către poliţia rutieră, precum şi instituirea obligaţiei persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în România, care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat, de a prezenta, la cererea poliţistului rutier, pe lângă documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul; acest document va fi însoţit de traducerea în limba română, în original, efectuată de către un traducător autorizat a cărui semnătură a fost legalizată.

Se mai propune „ca autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, să poată circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului”, iar această regulă să nu se aplice autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare; autovehiculelor şi remorcilor cu care se efectuează, în condiţiile legii, transport rutier public de mărfuri sau persoane ori, după caz, transport în regim de închiriere sau serviciu de închiriere; autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoane aflate în raporturi juridice de muncă cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare /care au calitatea de asociat, acţionar sau administrator, după caz, în raport cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare; autovehiculelor şi remorcilor utilizate în baza unui contract de leasing.

Introducerea de sancţiuni (amendă prevăzută în clasele a III-a şi a IV-a de sancţiuni, reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare) în caz de nerespectare a obligaţiilor de la punctul privind obligaţia persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în România, care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat, de a prezenta, la cererea poliţistului rutier, pe lângă documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, respectiv de la punctul ce stipulează ca autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, să poată circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului constituie o altă propunere.

Nu în ultimul rând, reglementarea mai prevede introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege.

Textul acestui document este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a MAI www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al MAI din Piaţa Revoluţiei, nr. 1 A, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail – legislatie@mai.gov.ro în termen de zece de zile.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.