spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
10.9 C
Vaslui
12-mai-2024

Popasul de la Km 25, în flăcări seara trecută

- Advertisement -

Focul a afectat circa 300 mp de acoperiş şi tavanul camerelor de la etaj.Hanul aparţine unui om de afaceri din Boloteşti şi era asigurat
Pensiunea şi motelul de la km 25, din comuna Boloteşti, au fost la un pas de a fi făcute scrum, după ce, seara trecută, un incendiu destul de violent a afectat aproape tot acoperişul clădirii. Pompierii au fost sesizaţi prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 despre producerea incendiului în jurul orei 17.40. Imediat, la faţa locului s-au deplasat patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentelor de Pompieri din Focşani şi Vidra. 25 de subofiţeri s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore şi au reuşit să limiteze pagubele. La popasul de la km 25 s-a deplasat şi primarul de la Boloteşti, Ştefan Sîchin, care a venit cu mai multe extintoare din dotarea primăriei, pentru a ajuta la stingerea focului. “Au avut şi ei cateva extintoare, dar am adus şi noi de la Primărie, iar între timp au ajuns şi pompierii. Proprietarul şi alte persoane se aflau în interior şi ei au sesizat fumul după care au sunat la pompieri”, a declarat primarul de la Boloteşti, Ştefan Sîchin. “La sosirea la faţa locului incendiul se manifesta centralizat, la nivelul întregului acoperiş. Din primele informaţii, a ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp şi s-au deteriorat planşeele catorva camere. S-a intervenit operativ astfel încat incendiul a fost localizat înainte să se extindă la nivelul întregii clădiri”, a precizat lt. Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea. De asemenea mobilierul din mai multe camere şi mai multe bunuri electronice au fost scoase din casa în flăcări. Pompierii urmează să vadă din ce cauză s-a produs acest incendiu. Localul aparţine unui om de afaceri din Boloteşti, Ion Lovin şi, din primele informaţii, era asigurat de o firmă specializată. Acesta a aparţinut în trecut mai multor asociaţi din Focşani, printre care s-a numărat şi primarul Decebal Bacinschi. Localul a fost ridicat la puţin timp după Revoluţie şi a fost renovat în urmă cu aproximativ cinci ani, de cand are compartimentarea şi destinaţia actuală. Rămane de văzut care vor fi pagubele după ce focul a afectat şi cele patru camere aflate la etajul pensiunii.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.