spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
11-mai-2024

Tragedia rutieră, doliu si la liceu

- Advertisement -

• decesul adolescentului de 16 ani, si rănirea gravă a prietenului său, de 18 ani, ambii elevi la Colegiul Grigore Cartianu, i-a socat pe colegii acestora • ieri, în scoală elevii discutau aprins despre tragedie • sute de mesaje de condoleante au fost postate pe retelele de socializare • politistii vor afla în zilele următoare dacă soferul era sau nu băut în momentul producerii accidentului •

Tragedia rutieră petrecută duminică dimineată, 10 februarie, în apropierea magazinului Dedeman, din Dumbrava Rosie, si soldată cu decesul a două persoane si rănirea gravă a alteia, i-a luat prin surprindere pe apropiati. Cele două victime cu vîrste mai mici, Alexandru Vasilache, de 16 ani si Ionel Tura, de 18 ani, urmau cursurile ColegiuluI Tehnic Gheorghe Cartianu. Ieri, moartea adolescentului de 16 ani, si starea destul de gravă, dar spre îmbunătătire a celuilalt, erau subiectele cele mai aprinse discutate pauză de pauză în liceul pietrean. Nici dascălii nu au rămas indiferenti la tragedie, fiecare căutînd să îsi explice cum s-a putut întîmpla asa ceva celor doi copii si gîndindu-se la nenorocirea abătută asupra părintilor lor. Pe retelele de socializare au apărut poze cu victimele accidentului, iar în scurt timp au apărut zeci de mesaje de condoleante ori de îmbărbătare a familiilor. Colegii si prietenii celor doi decedati se gîndesc să se organizeze pentru a participa la slujba de înmormîntare. „Nici nu am cuvinte să spun ce simt acum, cînd am aflat ce li s-a întîmplat celor doi elevi ai nostri. Am lipsit în week-end din Piatra Neamt si am aflat de accident luni dimineată, de la colegi. Sîntem toti consternati de această nenorocire. Erau copii buni, erau copiii nostri, e firesc să regretăm cu atît mai mult pierderea lor. Ceasul rău… Dar noi, profesorii, ce vină avem? Nu-i învătăm să conducă cu viteză, nu s-au urcat la volan din curtea scolii… Anturajul nu poate fi controlat si poate aici este o mare problemă“, a declarat Mariana Paleu, directorul Colegiului Cartianu. Politistii, care au în lucru dosarul privind tragedia, asteaptă să intre în posesia rezultatului necropsiei soferului pentru a vedea dacă acesta era sau nu băut în momentul producerii accidentului. Cît priveste cumplitul eveniment, comisarul sef Cezar Asandei, seful Politiei Rutiere, este de părere că o înăsprire a legislatiei ar fi în măsură să mai oprească din avîntul unora cu chef de viteză. „Noi, ca politisti, ne străduim să-i facem pe tineri si nu numai pe ei să înteleagă care sînt riscurile. Le arătăm imagini de la accidente grave, tocmai pentru a vedea care sînt consecintele. Din păcate nu ai cum să schimbi atît de usor un om. Totul trece prin filtrul mintii. Dacă nu ai educatie, dacă nu rămîi impresionat de producerea unor astfel de accidente nu stiu ce mai este de zis. Poate ar fi benefică o schimbare a legislatiei, în sensul că ai depăsit viteza cu 100 de kilometri fată de limita admisă si esti si băut să se ia măsura confiscării masinii si anularea permisului. Această prevedere functionează în multe state din Uniunea Europeană“, a sustinut ofiterul. Acesta a recunoscut că astfel de accidente îi afectează si pe cei mai experimentati politisti. „Este greu, ne marchează si pe noi astfel de imagini. Încercăm si facem tot ce este posibil pentru a preveni. De exemplu, în noaptea respectivă, un echipaj de la Politia Rutieră a patrulat în zona discotecii în care s-au aflat cei trei tineri. Politistii au stat pînă în jurul orei 3,00, cînd majoritatea tinerilor au plecat. Probabil, cei trei au mai rămas. Ne gîndim si la o variantă pentru a acoperi intervalul dintre orele 5,00 si 6,00, pentru că atunci se schimbă turele, iar unii conducători auto cunosc acest lucru“, a conchis comisarul sef Asandei. Tragedia s-a consumat duminică dimineată pe DN 15. Iulian Pascalina, în vîrstă de 24 de ani, din Piatra-Neamt, conducea un BMW 325 pe directia Bacău – Piatra Neamt si, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra volanului. Autoturismul a iesit de pe carosabil si s-a izbit puternic de un stîlp, rupîndu-se în două. În urma impactului, Pascalina si Alexandru Vasilache, care se afla pe scaunul din dreapta fată, au decedat pe loc. Ionel Tura, care se afla pe bancheta din spate, a fost rănit grav si internat în Spitalul Judetean Neamt. Părintii băiatului si-au exprimat dorinta ca acesta să fie transferat la o clinică din Iasi, însă medicii s-au opus, considerînd că pacientul este netransportabil.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.