spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
12.6 C
Vaslui
11-mai-2024

MADR deschide o anchetă pentru a verifica exporturile de carne către Franţa

- Advertisement -

O anchetă în vederea efectuării trasabilităţii loturilor de carne care au făcut obiectul schimburilor intracomunitare în Franţa şi verificării modului în care au fost respectate cerinţele prevăzute de legislaţia veterinară în vigoare a fost declanşată, sâmbătă, la solicitarea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, anunţă un comunicat al MADR, transmis AGERPRES.

Acţiunea declanşată de MADR survine în contextul informaţiilor privind comercializarea pe piaţa din Marea Britanie a unui produs, lasagna, care conţine carne de cal în loc de carne de vită, producătorul francez incriminând un abator din România, pe motiv că ar fi vândut carne de cal drept carne de vită.
Potrivit comunicatului, în cursul zilei de sâmbătă, ANSVSA a contactat telefonic serviciile veterinare din Franţa, care au confirmat că este vorba de două unităţi din România autorizate sanitar veterinar pentru activitatea de sacrificare şi tranşare, bovine, porcine, ovine, cabaline.

‘Până în prezent nu avem informaţii cu privire la data la care a avut loc transportul şi menţiunile înscrise pe etichetă, autorităţile franceze urmând să informeze imediat ce intră în posesia datelor’, se arată în comunicat.Comisia Europeană a transmis vineri, prin Sistemul Rapid de Alertă, o notificare privind suspiciunea de fraudă prin substituţia cărnii de vită cu cea de cal pentru anumite loturi din produsul lasagna distribuit în Marea Britanie şi obţinut în Luxemburg din materii prime provenite din Franţa.
Unitatea care a produs lasagna este Comigel din Luxemburg, iar materia primă a provenit de la Comigel Franţa.

‘În momentul de faţă, aşa cum rezultă din notificarea Comisiei Europene se cunoaşte că produsul a fost distribuit prin lanţuri de magazine din Marea Britanie. În ceea ce priveşte originea materiei prime, notificarea Comisiei Europene nu face niciun moment referire la România, menţionând doar furnizorul de carne Comigel din Franţa’, se arată în comunicatul MADR
Totodată, documentul arată că ministrul Daniel Constantin recomandă prudenţă autorităţilor statale cu privire la provenienţa materiei prime până când acesta va fi dovedită.
‘Industria alimentară a dovedit odată cu aderarea României la UE ca s-a adaptat exigenţelor cerute de piaţa europeană în domeniu. Ca atare, MADR şi ANSVSA se vor preocupa să identifice în cel mai scurt timp dacă materia primă provine din Romania şi dacă legislaţia a fost încălcată sancţionând astfel de practici care aduc prejudicii de imagine întregii industrii’, se arată în comunicatul transmis sâmbătă.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.