spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
10.6 C
Vaslui
12-mai-2024

ADRIAN NĂSTASE, EXECUTAT SILIT. Instanţa a dispus recuperarea prejudiciului de 3,3 milioane de lei din „Trofeul Calităţii

- Advertisement -

Judecătoria Sectorului 1 a admis, vineri, cererea Inspectoratului de Stat în Construcţii de încuviinţare a executării silite a lui Adrian Năstase cu peste 3,3 milioane de lei, prejudiciul din dosarul „Trofeul calităţii”, decizia neputând fi contestată.

Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a solicitat miercuri instanţei Judecătoriei Sectorului 1 încuviinţarea executării silite a lui Adrian Năstase pentru un prejudiciu de peste 3,3 milioane de lei stabilit în obligaţia fostului premier prin decizia definitivă din dosarul „Trofeul calităţii”.

Solicitarea a fost judecată vineri, instanţa admiţând cererea formulată de un executor judecătoresc în numele ISC. Potrivit deciziei instanţei, această cauză nu are cale de atac.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ Timnea Vicenţiu-Pascal împotriva debitorului Năstase Adrian, la solicitarea creditorului Inspectoratul de Stat în Construcţii. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, potrivit art. 3711 alin. 3 C.proc.civ., pentru suma de 3.337.452,5258 lei, datorată de debitor în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa penală nr. 176/30.01.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosar nr. 514/1/2009, rămasă definitivă prin Decizia nr. 160/20.06.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în dosar nr. 2470/1/2012, precum şi pentru cheltuielile de executare. Fără cale de atac, conform art. 3731 C.proc.civ.”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 1.

În 29 ianuarie, ISC a formulat la Judecăroria Sectorului 1 şi o cerere de încuviinţare a executării silite a Dianei Gasparovici, aceasta urmând să se judece în 8 februarie, potrivit site-ului instanţei.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Instanţa a decis atunci şi să menţină dispoziţiile sentinţei date de prima instanţă prin care Adrian Năstase, Jianu Irina Paula, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian, Diana Gasparovici, SC A Rond SRL (societate a soţilor Popovici), SC Eurografica SRL (firmă lui Vasile Cristian Mihai) sunt obligaţi să plătească despăgubiri civile totalizând 6.481.383 lei (1.451.435 euro).

Diana Gasparovici, care a primit cinci ani de închisoare cu executare, este singurul condamnat din dosar care nu se află în închisoare, ea nefiind găsită de Poliţie, potrivit Gândul.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.