spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
20-mai-2024

TOȚI ANGAJAȚII UTON INTRĂ ÎN GREVA FOAMEI

- Advertisement -

– disperare la Uton: salariații amenință că intră, astăzi, în greva foamei – oamenii nu și-au primit salariile de trei luni și nu mai pot suporta u prefectul a încercat să medieze conflictul dintre angajați și conducere

Salariații societății Uton Onești ar putea intra, în această dimineață, în greva foamei, dacă situația conflictuală creată prin neprimirea salariilor timp de trei luni nu va fi rezolvată. Anunțul a fost făcut în cursul zilei de ieri, 18 decembrie, de liderul sindicatului din Uton, Gheorghe Constăndoiu, după ce conducerea sindicatului și salariații au stat de vorbă, luni, cu prefectul Claudiu Șerban, dar mai ales după ce au primit un răspuns din partea patronatului și a conducerii întreprinderii, care i-a nemulțumit și mai mult.

“Am primit un răspuns de la patronat, pe care l-am trimis și Prefecturii – ne-a declarat Gheorghe Constăndoiu. Dar acest răspuns este negativ. De altfel, eram siguri că așa va fi. După ce că nu vom primi nimic în aceste săptămâni sau în următoarele zile, am aflat că patronii și conducerea pun bază pe niște încasări viitoare incerte, care, chiar dacă ar veni, vor fi foarte mici și nu vor ajunge nici de o chenzină.

Mai nou, din 14 ianuarie, când noi vom fi din nou la lucru după Sărbători, suntem amenințați fie cu insolvența, fie cu preluarea Uton de către o firmă străină care să investească aici, dar care nu va păstra decât jumătate dintre salariați, maximum 200.”

Salariații amenință că vor vinde utilajele fabricii

Greva foamei la care vor să recurgă, din nou, salariații, după un gest similar făcut nu cu mult timp în urmă, ar putea fi declanșată doar de o parte dintre ei, pentru că mulți sunt deja bolnavi. “Unii – a precizat liderul sindicatului – chiar au venit cu propunerea să demontăm utilajele din fabrică și să le vindem la fier vechi, să ne recuperăm banii. Conducerea fabricii a auzit de această variantă și ne-a amenințat că, dacă se apucă cineva să demonteze, să vândă, gestul va fi considerat furt și va suporta consecințele, că pușcăria îl mănâncă! În plus, i se vor pune în cârcă și tot ce s-a mai furat în Uton în ultimii ani. Dar, dacă ei nu ne dau drepturile salariale, cine-i dă în judecată? Noi vrem doar să ne recuperăm drepturile.”

Președintele sindicatului a mai spus că i-a reproșat directorului general de la Uton, Octavian Iancu (fratele acționarului majoritar, Marian Iancu), că în situația de criză la care s-a ajuns trebuia să vină în mijlocul salariaților, cu toți cei din Consiliul de Administrație. “Vroiam să discutăm, să vedem dacă putem dezamorsa acest conflict de muncă – a spus Gheorghe Constăndoiu. Mi s-a răspuns că nu va veni, pentru că are alte probleme, pentru că acum umblă după bani. Dar în cursul anului de ce nu s-a făcut aceasta? Abia acum o fac? Iar la Uton se face foame de trei luni, chiar dacă nu a fost declarată greva foamei. Și foame fac și familiile noastre.”

Ce a mediat prefectul la Uton

Așa cum precizam, prefectul Claudiu Șerban a mers luni, 17 decembrie, la Onești să discute cu angajații Uton. Cei 350 de angajați l-au întâmpinat pe prefect cu nemulțumirile care i-au determinat să înceteze lucrul să își ceară drepturile. La discuții au participat directorii tehnici și de management, fără a fi prezentă, însă, conducerea fabricii. Prefectul spune că a înțeles nemulțumirea oamenilor, susținând că “este regretabil ca, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, salariații să nu poată oferi copiilor pâinea cea de toate zilele”, dar a opinat că “cele mai mari conflicte au fost rezolvate la masa discuțiilor și este bine ca demersurile să fie făcute în mod pașnic, fără turbulențe și fără oameni înghețați în stradă”. Fiind o instituție privată, prerogativele prefectului sunt mai limitate, însă acesta a dat asigurări celor afectați că va depune toate eforturile și va face toate demersurile pentru ca această situație să fie rezolvată cu respectarea drepturilor pentru angajați. Astfel, prefectul urma să discute, marți, cu conducerea întreprinderii, dar și cu liderii de sindicat, pentru o analiză obiectivă a situației și soluționarea nemulțumirilor salariaților de la Uton. După acest pas, urma ca sindicatul să formuleze un memoriu cu problemele și revendicările angajaților pe care să îl înainteze, pe cale ierarhică, ministrului Administrației și Internelor, Mircea Dușa, și premierului Victor Ponta, în vederea soluționării.

www.ziaruldebacau.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.