spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
20-mai-2024

Suceava: Intervenţie de opt ore pentru transportul la spital a unei femei supraponderale

- Advertisement -

Pompierii şi autorităţile locale şi judeţene au intervenit pentru a transporta la spital o femeie cu probleme cardiace, supraponderală, din satul sucevean Bereşti, operaţiunea durând aproape opt ore deoarece drumul de acces era înzăpezit.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Dan Moroşanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, joi, a fost primit un apel prin 112 prin care se solicita preluarea unei paciente supraponderale, în vârstă de 61 de ani, cu probleme cardiace.

Astfel, în zonă a plecat o ambulanţă SMURD, care a ajuns la un kilometru distanţă de domiciliul femeii, însă nu a mai putut înainta întrucât drumul de acces era înzăpezit.

El a precizat că iniţial pentru deblocarea drumului au intervenit sătenii şi un echipaj de jandarmi, însă, ulterior, a acţionat pe o parte a drumului un utilaj al unei firme din comună, iar pe cealaltă parte au intervenit cu lopeţi pompierii, jandarmii şi sătenii, acţiunea de deszăpezire fiind coordonată de prefectul de Suceava şi de inspectorul şef al ISU.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a spus că în zonă a ajuns şi o autospecială de tip C, cu medic, a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava, pacienta fiind stabilizată şi transportată în siguranţă la spital.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.