spot_img
spot_imgspot_img
14 C
Vaslui
29-mai-2024

12 VICTIME

- Advertisement -

• un microbuz în care se aflau 12 persoane a fost implicat într-un grav accident petrecut la Grumăzesti • pasagerii se întorceau dintr-un pelerinaj la o mănăstire din Suceava • scăpat de sub control, într-o curbă periculoasă, microbuzul s-a izbit violent de un cap de pod • bilantul: patru persoane rănite grav si opt usor •

Vremea nefavorabilă si neatentia în conducere a dus la producerea unuia dintre cele mai grave accidente înregistrate în acest an pe soselele din judetul Neamt. Tragedia a avut loc duminică seară, în jurul orei 23,15, pe DJ 155 I, în localitatea Topolita, comuna Grumăzesti, si a mobilizat importante forte de interventie. La fata locului s-au deplasat cinci ambulante, echipajele fiind nevoite să facă mai multe drumuri pentru a transporta rănitii. Nici una din persoanele aflate în microbuzul groazei nu a scăpat fără leziuni. Patru pasageri au fost răniti grav, în timp ce alte opt persoane au fost diagnosticate cu leziuni usoare. Din cercetările politistilor a reiesit faptul că cei 11 pasageri, plus soferul, se întorceau din judetul Suceava, unde vizitaseră Mănăstirea Rarău si avea ca punct de destinatie un lăcas de cult din comuna Petricani. Microbuzul, marca Volkswagen Caravelle, era condus, pe directia Tîrgu Neamt-Petricani, de către Ion B., în vîrstă de 52 de ani, din Focsani. Ajuns în localitatea Topolita, în conditii de vizibilitate redusă, pe timp de noapte si ceată densă, într-o curbă periculoasă la stînga, în apropierea de intersectia cu DJ 155 J, soferul a pierdut controlul asupra volanului. În aceste conditii, microbuzul a părăsit partea carosabilă si a intrat în coliziune cu un cap de pod din beton si gardul împrejmuitor al unei locuinte. În urma impactului, deosebit de violent, patru dintre cele 12 victime au rămas încarcerate între fiarele contorsionate. La fata locului au ajuns si două autospeciale prevăzute cu module de descarcerare, aflate în dotarea Detasamentului de Pompieri Tîrgu Neamt. Pentru scoaterea persoanelor prinse între fiarele contorsionate, echipajele de salvatori au fost nevoite să taie si să îndepărteze elemente de caroserie.

Microbuzul nu avea RCA si nu avea voie să transporte decît 8 persoane

În cazul accidentelor colective intră în vigoare un protocol care necesită interventii speciale. Astfel, primul echipaj sosit la fata locului transmite un bilant care confirmă sau infirmă gravitatea cazului si, în functie de aceste date, se alocă resurse umane si materiale. Asa s-a întîmplat si duminică seara cînd sefii SAJ au intrat în priză, organizînd preluarea si transportul victimelor. În plus, evenimentul a fost anuntat si Centrului Operativ pentru Situatii de Urgentă al Ministerului Sănătătii. „Imediat după ce evenimentul rutier a fost anuntat, am organizat transportul victimelor si s-a făcut un triaj al victimelor, împărtindu-se în functie de gravitatea leziunilor suferite. Am intervenit cu mai multe autosanitare din cauză că multi pacienti erau încarcerati. Astfel, a fost nevoie să asteptăm efectiv să fie scosi dintre fiare de către echipajul de descarcerare de la ISU si imediat cum era eliberată o victimă era transportată la spital. Fiecare autosanitară a făcut astfel mai multe drumuri si ne-am miscat cît de rapid s-a putut. Din fericire, majoritatea victimelor rănite în accident nu au fost în stare foarte gravă, opt dintre ele rămînînd la spitalul din Tîrgu Neamt iar patru fiind transferate la Spitalul Judetean pentru că erau în stare mai gravă sau necesitau interventii chirurgicale complexe“, a declarat medicul Letitia Damoc, managerul Ambulantei Neamt. Stana M., de 56 de ani, din Gura Calitei, judetul Vrancea, a fost diagnosticată cu fractură deschisă gambă stîngă, fracturi costale cu deplasare; Vasilica C., de 57 de ani, din Focsani – fractură gambă dreaptă; Petrita T., de 65 de ani, din Focsani, – fractură deschisă gambă dreaptă si fractură cu deplasare cubitus; Georgeta V., de 53 de ani, din Slobozia – Ciorăsti – plagă copasă dreaptă, fractută deschisă antebrat drept; Aurica D.,, de 57 de ani, din Focsani – politcontuzii, traumatism cranio cerebral si fractură femur stîng; Ionica M., de 59 de ani, din Focsani – traumatism cranio cerebral acut, fractură gambă stîngă, fractură brat drept, fractură arc costal C5. Conducătorul auto si pasagerii Didina F., de 52 de ani, Luminita G., de 36 de ani, Nicu R.,, de 35 de ani, si Lenuta B., de 46 de ani au suferit leziuni usoare. Soferului i s-a întocmit dosar penal, urmînd să fie cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de vătămare corporală din culpă.

În plus, conducătorul va trebui să dea socoteală si pentru faptul că în autovehicul se aflau mai multe persoane decît era prevăzut în certificatul de înmatriculare – opt. Si cum microbuzul nu avea nici asigurare obligatorie, politistii îl vor sanctiona cu amendă si pentru acest lucru. Oamenii legii au concluzionat că accidentul a avut la bază mai multi factori: viteza neadaptată la conditiile de trafic, neatentia în conducere, posibil si oboseala.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.