spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

Unsprezece turişti care făceau un tur al mănăstirilor, răniţi într-un accident de microbuz

- Advertisement -

Unsprezece turişti care făceau un tur al mănăstirilor din Moldova au fost răniţi, în noaptea de duminică spre luni, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, pe un drum judeţean din Neamţ, şase dintre victime fiind în stare gravă.

Toate victimele sunt din Focşani şi făceau un tur al mănăstirilor din Moldova, iar în momentul în care a avut loc accidentul oamenii, care se întorceau de la o mănăstire din judeţul Suceava, mergeau la Mănăstirea Petricani din judeţul Neamţ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Neamţ, Cătălina Bădeanu, accidentul s-a produs pe un drumul judeţean din comuna Grumăzeşti, din cauza ceţii şi a imprudenţei în conducere.

În urma impactului, şase persoane au fost rănite grav, suferind diverse fracturi. De asemenea, alte cinci persoane, între care şi soferul şi soţia acestuia, au suferit leziuni uşoare.

Toate cele 11 persoane rănite au fost transportate la spital.

Conform sursei citate, în microbuzul implicat în accident se aflau zece pasageri şi şoferul, în timp ce numărul maxim de locuri era de 8+1.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.