România se situează la cel mai înalt nivel posibil în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, lucru recunoscut atât la nivel simbolic, dar mai ales la nivel politic şi militar, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, secretarul de stat în MApN, Sebastian Huluban, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la data la care ţara noastră a primit, oficial, invitaţia de a deveni membru al NATO.
În toţi aceşti ani, România a participat alături de Aliaţi la misiuni operative importante cum ar fi cele din Bosnia, Kosovo, Afganistan şi Irak. Cu toate că Irakul nu are de-a face cu politica NATO în domeniul operaţiunilor, misiunea a fost una importantă pentru ţara noastră.
„Cred că cea mai importantă componentă a acestui proces de apropiere şi de aderare la NATO şi ulterior de integrare în structurile militare integrate a fost, fără discuţie, participarea în operaţiuni, care a demarat în 1995, la doar un an de la semnarea de către România a parteneriatului pentru pace. România fost primul stat care a semnat parteneriatul pentru pace cu Alianţa Nord-Atlantică în 1994, primul stat post comunist, iar la doar un an, la câteva luni de fapt, România şi-a desfăşurat primele forţe în Bosnia – Herţegovina (…) în 1999 am avut, i-aş spune, chiar un moment de cumpănă strategică, decizia salutară de oferire a spaţiului aerian al României pentru intervenţia Alianţei Nord-Atlantice în Serbia şi Kosovo. Ulterior, participarea cu forţe militare şi forţe nonmilitare, respectiv poliţie şi jandarmi, la Operaţiunea KFOR din Kosovo, iar al doilea mare salt strategic în termen de operaţiuni a fost, fără îndoială, decizia de a desfăşura forţele militare române în Afganistan”, a spus secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Sebastian Huluban.
El a precizat că procesul de asumare la nivel politic a participării în operaţiuni la mai puţin de câteva luni din momentul în care România a devenit partener NATO şi până în prezent a reprezentat un element fundamental pentru ”adâncirea, continuarea şi menţinerea procesului de reformă şi transformare a Armatei României”.
Potrivit lui Huluban, astăzi, România excelează şi se situează la cel mai înalt nivel posibil în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
„Practic am avut, prin această participare în teatrele de operaţiuni, un efect de bumerang, în sensul că proiectarea forţei militare în aceste operaţii destul de delicate, nu doar pentru noi ci şi pentru Aliaţi şi pentru cei cu experienţă, a repercutat la nivel intern şi a creat o cultură a dorinţei de schimbare, transformare, adaptare şi menţinere la cele mai înalte niveluri. Astfel că astăzi putem spune că în câteva capacităţi de nişă, şi mă refer aici la forţele pentru operaţiuni speciale, domeniul culegerii de informaţii din surse umane şi multe altele, România excelează şi se situează la cel mai înalt nivel posibil în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, lucru de altfel recunoscut atât la nivel simbolic, dar mai ales la nivel politic şi militar”, a precizat secretarul de stat.
Un moment important pentru România a fost şi Summitul de la Chicago din acest an unde s-a discutat dezvoltarea în comun a unor capacităţi critice, într-o perioadă de criză economică mondială.
„Meritul major al Summitului de la Chicago a fost acceptarea la nivelul şefilor de stat şi de guverne din statele NATO a nevoii şi necesităţii sau a obligaţiei, în condiţiile acestei crize, a dezvoltării de capacităţi în comun şi capacităţi critice în comun, cum ar fi de exemplu sistemul AGS, sistemul de supraveghere aeriană al Alianţei Nord-Atlantice, o capacitate critică pe care o regăsim la nivelul fiecărui stat membru, dar care prin investiţii în comun va oferi o capabilitate militară tuturor statelor participante. Lecţiile care au fost învăţate din Operaţiunea din Libia, lecţiile care au fost învăţate din Afganistan, deficienţele identificare reprezintă, în acest moment, subiectele de dezvoltare a unor capacităţi comune ale Alianţei Nord-Atlantice”, a spus Huluban.
În ceea ce priveşte scutul antirachetă pe care România îl dezvoltă la Deveselu, Huluban a spus că face parte din acordul privind apărarea antirachetă semnat de România şi Statele Unite şi este atât o componentă a proiectului american, dar şi o componentă NATO.
Referindu-se la relaţia cu Federaţia Rusă şi ”problema” scutului antirachetă, oficialul MApN a precizat că soluţionarea oricăror probleme sau nelămuriri se va face pe trei paliere – naţional, palierul Alianţei Nord-Atlantice şi dialogul dintre Statele Unite şi Rusia.
„Ceea ce prevede acordul privind apărarea antirachetă semnat de România şi Statele Unite (…) are două componente. Pe de o parte dezvoltarea componentei scutului antirachetă la Deveselu, reprezintă un angajament şi un proiect bilateral care susţine parteneriatul strategic bilateral România-Statele Unite; proiectul scutului antirachetă care este dezvoltat în România (…) este în primul rând o componentă a proiectului american. A doua componentă este cea a NATO. Acest proiect, în faze, dezvoltat de către Statele Unite la nivel bilateral cu state aliate, printre care şi România, va fi inclus şi va fi parte componentă a proiectului NATO de apărare antirachetă. NATO are o politică clară, coerentă şi un proiect privind protecţia forţelor, populaţiei şi teritoriului Alianţei Nord-Atlantice de ameninţări cu rachete. În ceea ce priveşte relaţia cu Federaţia Rusă, soluţionarea problemelor, a disputelor, a suspiciunilor, a întrebărilor, a dilemelor de ordin strategic este şi va fi realizată pe trei paliere – palierul naţional, datoria noastră de a furniza explicaţii, palierul Alianţei Nord-Atlantice şi dialogul dintre Statele Unite şi Federaţia Rusă”, a explicat Sebastian Huluban.
Totodată el a spus că prin aderarea la NATO, România a avut beneficii de ordin material, conceptual şi moral şi astfel ţara noastră a reuşit, pentru prima dată, după al Doilea Război Mondial, să aibă forţe militare dislocate la mare distanţă de teritoriul naţional.
„Aderarea la NATO nu a urmărit doar componenta materială, ci le-a urmărit pe toate trei. Componenta morală se referă la asumarea valorilor care caracterizează Alianţa Nord-Atlantică. Componenta materială înseamnă dezvoltarea de capacităţi militare coordonate, interoperabile şi de cooperare cu celelalte forţe militare şi ele sunt cele mai bine înţelese în ceea ce înseamnă structurile militare integrate ale NATO. Componenta strategică ne-a ajutat să ne disciplinăm modul de a înţelege lucrurile, de a ne dezvolta o cultură de securitate, o cultură instituţională şi aş spune chiar şi un model nou de cultură politică în baza căruia am fost capabili ca în 2002, pentru prima oară după al Doilea Război Mondial, să reuşim să ne ducem forţele militare la mare distanţă de teritoriul naţional”, a mai spus Sebastian Huluban.
AGERPRES.ro
