spot_img
spot_imgspot_img
15.3 C
Vaslui
28-mai-2024

Trei tone de materiale pirotehnice, confiscate de poliţişti din locuinţa unui bărbat din Timişoara

- Advertisement -

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Timiş au anunţat, luni, că în locuinţa închiriată de un bărbat de 30 de ani din Timişoara s-au găsit trei tone de materiale pirotehnice, în valoare de circa 10.000 de euro.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mădălina Mezdrea, a declarat, luni seară, că deşi iniţial poliţiştii au crezut că este vorba despre 500 de kilograme de materiale pirotehnice, în principal petarde şi artificii, după cântărirea cutiilor a reieşit că este vorba despre trei tone.

„Iniţial, am crezut că este vorba despre 500 de kilograme de materiale pirotehnice, însă la o verificare mai atentă am constatat că este vorba, de fapt, de o cantitate mai mare, trei tone, cu o valoare estimativă de 10.000 de euro”, a declarat Mezdrea.

Materialele pirotehnice au fost găsite de poliţişti într-o locuinţă din Timişoara, închiriată de un bărbat de 30 de ani din municipiu. El a depozitat materiale pirotehnice, fără a avea documente legale. Întreaga marfă a fost confiscată de poliţişti, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.