spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

ARD vrea o campanie electorală în care limbajul şi atitudinea să nu mai fie cele ale vrajbei

- Advertisement -

Alianţa România Dreaptă doreşte un alt fel de campanie electorală şi un alt fel de politică în viitor, în care limbajul şi atitudinea să nu mai fie una a vrajbei, au declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, candidatele Alianţei la parlamentare, Sandra Pralong Budiş şi Anca Boagiu.

„Am decis împreună că serbăm astăzi Ziua Bunăvoinţei, care culminează cu o săptămână de sărbătoare a acestei zile care este pe 13 noiembrie”, a precizat Sandra Pralong, detaliind că această zi, diferită de Ziua Recunoştinţei serbată în SUA, a fost creată în Japonia în urmă cu aproximativ 40 de ani într-un campus studenţesc în care domina violenţa.

Potrivit lui Pralong, societatea românească este ‘sfâşiată’ şi a venit momentul ca politicienii să se gândească mai bine cum să se comporte unii cu alţii. ‘Şi poate că este un tribut al importanţei comunicării. Noi, partidul şi alianţa care avem inima drept simbol, am început să ne gândim cum să ne manifestăm această deschidere, amabilitate şi aplecare către celălalt şi mai ales către cetăţean prin faptele şi gesturile noastre. Fiecare dintre noi va face gesturi de bunăvoinţă, acestea trebuie să se petreacă tot anul, trebuie să fie spontane. Ne-am pregătit de data asta ca să dăm startul unui alt fel de a face politică şi de a face campania’, a precizat fosta consilieră prezidenţială.

La rândul său, democrat-liberala Anca Boagiu a apreciat că Ziua Bunăvoinţei este o zi importantă.
‘Este o Românie în care am constatat cu toţii că limbajul pe care îl folosim, atitudinea, sunt cele ale vrajbei, ale urii între oameni. Cred că azi e o zi în care cu toţii trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ne deschidă inimile, să vedem care este calea dreaptă pentru poporul român, indiferent cine suntem şi cu ce ne ocupăm, în care bunăvoinţa trebuie manifestată raportându-ne la valori, şi cred că una dintre cele mai importante este credinţa în Dumnezeu. Mă rog pentru cei care răspund de destinele acestei ţări, fie că sunt politicieni din ARD, fie că sunt cei din USL, şi am să mă rog ca inima să le fie deschisă, ca să fie deschisă calea dreaptă spre România’, a spus Anca Boagiu care a oferit icoane celor prezenţi la sediul de campanie al ARD.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.