spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

Alte două secţii ale combinatului Oltchim se repornesc astăzi. Aproximativ 1.200 de salariaţi vor avea din nou de lucru

- Advertisement -

Alte două secţii ale combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea vor fi repornite vineri, astfel că aproximativ 1.200 de salariaţi au de lucru prin repornirea producţiei în proporţie de 30 la sută.

Potrivit liderului sindical interimar Corneliu Cernev, la secţiile polieteri şi sinteze organice se fac ultimele probe, iar producţia va fi reluată în cel mai scurt timp, după ce, la începutul lunii octombrie, a fost repornită secţia electroliză cu membrană şi s-a început producţia la secţia de propenoxid

„Acum suntem în probe pentru a porni secţiile de polieteri şi sinteze organice, astfel, începând de azi (n.r. – vineri), aproximativ 1.200 de oameni sunt efectiv la lucru la combinat, ei sunt direct implicaţi la secţiile respective şi personal CTC, auxiliar-transport de la aprovizionare care reiau şi ei treptat activitatea prin repornirea producţiei”, a declarat liderul sindical Corneliu Cernev.

Potrivit sursei citate, prin repornirea celor patru secţii capacitatea de producţie în combinat este de 30 la sută.

„Practic, prin repornirea celor patru secţii, suntem la 30 la sută din capacitatea de producţie în stare de funcţionare. Aşteptăm acum ca guvernanţii să-şi menţină restul de promisiuni, oamenii sunt cât de cât mulţumiţi după ce au luat salariile pe luna septembrie, cei şase grevişti ai foamei au renunţat la această formă de protest şi toată lumea aşteaptă la sfârşitul acestei luni banii pe octombrie şi banii pentru capitalul întreg de la lucru”, a mai declarat Corneliu Cernev.

Joi, angajaţii de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au primit salariile restante pentru luna septembrie, iar cei şase grevişti ai foamei au renunţat la această formă extremă de protest.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.