spot_img
spot_imgspot_img
14 C
Vaslui
29-mai-2024

FMI, de acord cu sprijinul de 20 milioane euro pe care statul vrea să îl acorde Oltchim

- Advertisement -

FMI este de acord cu ajutorul de 20 milioane euro pe care statul vrea să-l acorde Oltchim, iar oficialii români au cerut Fondului să grăbească aprobarea sprijinului, aşa cum FMI solicită Guvernului urgentarea introducerii managementului profesionist la companii, potrivit unui secretar de stat din MECMA.

„Ei (reprezentanţii FMI – n.r.) sunt de acord cu ajutorul de urgenţă pentru Oltchim şi ne-au întrebat în ce stadiu suntem cu elaborarea documentaţiei. Eu le-am spus că aşa cum ei ne cer urgentarea procedurii privind managementul privat, aşa le cerem noi urgentarea pentru sprijinul Oltchim”, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) Rodin Traicu, într-o conferinţă de presă.

Traicu a mai spus că reprezentanţii FMI s-au interesat dacă un contract încheiat între Oltchim şi producătorul de energie CET Govora a respectat legea.

După încercarea eşuată de privatizare a Oltchim, Guvernul intenţionează să acorde combinatului un ajutor de urgenţă de 20 milioane euro, pentru finanţarea activităţii.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.