spot_img
spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
29-mai-2024

Fostul consilier al Monicăi Iacob-Ridzi, audiat în dosarul în care este judecată pentru abuz în serviciu

- Advertisement -

Fostul consilier al Monicăi Iacob-Ridzi, George Cristian Păduraru, a fost audiat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care fostul ministru al Tineretului şi Sportului este judecat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu organizarea Zilei Tineretului în 2009 la Costineşti.

Păduraru a povestit cum a fost numit, printr-un ordin al fostului ministru Ridzi, membru al unei comisii de recepţie a organizării evenimentelor prilejuite de Ziua Tineretului în 40 de judeţe din ţară, mai puţin cele din Bucureşti şi Costineşti.

Fostul consilier a precizat că a refuzat de două ori să semneze acel proces verbal de recepţie a organizării evenimentelor, deoarece el nu s-a ocupat decât de organizarea unor manifestări în parcul IOR din Bucureşti.

„Singura formă de presiune pe care am simţit-o, indirect, a fost acel ordin al ministrului prin care am fost numit în comisia de recepţie. Ulterior, am şi demisionat din minister din acest motiv”, a explicat Cristian Păduraru.

El a mai spus că nu a primit niciodată vreo sarcină direct de la ministrul Ridzi şi nici nu a participat la vreo şedinţă convocată de aceasta.

„După demararea lucrărilor unei comisii parlamentare de anchetă, doamna Ridzi ne-a spus să stăm calmi, să nu ne facem probleme, să răspundem scurt la întrebările Comisiei, fără să oferim prea multe informaţii. Ne-a spus că dacă va pica dânsa vom pica şi noi şi ne-a recomandat, dacă vom merge la DNA, să mergem însoţiţi de avocatul său personal”, a mai spus Păduraru.

Magistraţii ÎCCJ au acordat un nou termen pentru continuarea judecăţii pe data de 20 noiembrie.

În acest dosar au mai fost trimişi în judecată mai mulţi angajaţi din Ministerul Tineretului şi Sportului – Ioana Elena Vârsta, consilier personal al Monicăi Iacob-Ridzi şi administrator al SC Red Apple Communication SRL, Paul Diaconu, director general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane, Marius Mihail Mărcuţă, consilier în cadrul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne, Florin Cătălin Mircea, consilier în cadrul Direcţiei Buget Contabilitate, Octavian Petru Dragomir, director al Direcţiei Buget Contabilitate, Claudia Radu, director general al Direcţiei Generale Programe, Proiecte şi Centre pentru Tineret, Dan Petre Toia, director al Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne, Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne.

De asemenea, au mai fost trimişi în judecată şi Bogdan Petre Iacobescu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, George Răzvan Nica Udangiu, asociat şi administrator la aceeaşi societate, şi Marius Cristian Negrea, asociat şi administrator la SC Compania de Publicitate Mark SRL.

Procurorii susţin că Monica Iacob-Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, a hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.

„A fost alocată, în acest scop, societăţilor comerciale Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sporturilor a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locaţii din Bucureşti, Costineşti şi 39 reşedinţe de judeţ în care cunoştea că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfăşura manifestări de acest gen”, susţin procurorii.

Potrivit sursei citate, prejudiciul produs de Ridzi în acest dosar se ridică la 2,7 milioane lei.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.