spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

Pneumonia – principala cauză a mortalităţii infantile în România

- Advertisement -

Pneumonia rămâne principala cauză a mortalităţii infantile în lume şi în România, potrivit Societăţii Române de Pediatrie Infantilă. Ţara noastră înregistrează cea mai mare rată de mortalitate infantilă din această cauză, la nivel mondial – 29% – mai mare decât în India, Bangladesh, Nigeria.

Anul trecut, 1,3 milioane de copii sub 5 ani au murit în întreaga lume din cauza acestei boli prevenibile şi tratabile.

În cadrul campaniei ”Să protejăm împreună copilăria”, Societatea Română de Pediatrie marchează pe 12 noiembrie Ziua Mondială a Pneumoniei, cu scopul de a atrage atenţia asupra acestei boli prevenibile care rămâne principala cauză de deces la copiii sub 5 ani, atât la nivel internaţional, cât şi în România, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Cu această ocazie, Societatea Română de Pediatrie (SRPED) trage un semnal de alarmă asupra incidenţei ridicate a acestei boli în România.

Ţara noastră se află pe primul loc în lume ca rată de decese provocate de pneumonie, în categoria de vârstă 0-5 ani, în anul 2010, 29% dintre cazurile de mortalitate infantilă au fost cauzate de această boală.

Se estimează că 50% dintre cazurile de pneumonie care pun în pericol viaţa copiilor sunt provocate de bacteriile Hib (Haemophilus Influenzae tip b) şi pneumoccoc, boli care pot fi prevenite prin vaccinare.

În ghidul său, ”Recomandări de vaccinare în pediatrie”, Societatea Română de Pediatrie menţionează vaccinarea împotriva pneumoccocului şi Haemophilus Influenzae tip B (Hib) ca fiind cea mai eficientă metoda de prevenire.

”Bolile respiratorii reprezintă prima cauză de morbiditate şi mortalitate infantilă, iar dintre acestea pneumonia este responsabilă de majoritatea deceselor. În afară de cauzele infecţioase legate de virulenţa microbiană, un rol important îl au reactivitatea scăzută a sugarului şi copilului mic, nivelul socio-economic precar, la care se adaugă aglomeraţiile urbane, instituţionalizarea (creşe, grădiniţe) şi disfuncţiile existente din punct de vedere epidemiologic, precum şi informarea insuficientă a familiilor. De asemenea un factor important îl reprezintă şi handicapurile biologice: prematuritatea, distrofia, anemia şi malformaţiile”, arată prof. dr. Marin Burlea, preşedintele Societăţii Română de Pediatrie.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pneumoniei, SRPED se alătură organismelor internaţionale pentru a sublinia importanţa respectării unor reguli simple şi accesibile pentru prevenirea sau tratarea bolii precum şi necesitatea ca părinţii să poată recunoaşte semnele de pericol ale bolii.

”Încă din 2006, OMS şi UNICEF, prin lansarea raportului Pneumonia, ucigaşul uitat al copiilor, atrăgeau atenţia că în lume doar unul din 5 părinţi (sau îngrijitori ai copiilor) cunosc semnele de pericol ale pneumoniei (respiraţie dificilă, tuse, febră, dureri de cap, frison, pierderea poftei de mâncare, convulsii etc.) şi doar jumătate dintre copiii bolnavi de pneumonie primesc îngrijiri medicale. Intervenţii eficiente pentru reducerea deceselor din cauza pneumoniei sunt disponibile, dar ajung la prea puţini copii. Ca răspuns la această situaţie a fost elaborat Planul Global de Acţiune pentru Prevenirea şi Controlul Pneumoniei ale cărui ţinte până în 2015 sunt: 90% acoperire cu vaccin relevant, 90% acces la tratament corespunzător, 90% acoperire cu alimentaţie exclusivă prin alăptare la sân în primele 6 luni de viaţă. Sperăm ca prin această campanie să îmbunătăţim cunoştinţele despre această boală neglijată pentru a reduce decesele copiilor prin pneumonie”, a declarat Victor Olsavsky, reprezentatul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România.

Astfel, Societatea Română de Pediatrie recomandă părinţilor ca măsuri de protecţie: alăptarea exclusivă în primele şase luni şi o alimentaţie echilibrată până la vârsta de cinci ani; spălarea regulată pe mâini şi accesul la apă curată şi mijloace sanitare; eliminarea poluării aerului din case, în special a fumului provocat de maşini de gaz sau sobe nesigure – această măsură elimină riscul de pneumonie severă. Vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de prevenţie.

Potrivit OMS, vaccinurile pneumococice conjugate sunt aprobate pentru imunizarea în vederea prevenirii bolilor invazive, a pneumoniei (aprobarea fiind diferită de la ţară la ţară, în funcţie de opinia agenţiilor de reglementare) la sugari şi copii, de la 6 săptămâni de viaţă până la 5 ani.

În România, vaccinarea anti-pneumococ este disponibilă de mai mult timp pentru a creşte protecţia împotriva bolilor pneumococice invazive şi non-invazive – câteva zeci de mii de copii fiind imunizaţi până acum împotriva efectelor pneumococului. Costul vaccinării împotriva pneumococului este suportat însă de către părinţi, în timp ce multe dintre ţările din vecinătatea ţării noastre, cum sunt de exemplu Bulgaria, Polonia sau Grecia, au inclus deja vaccinarea anti-pneumococ în programele naţionale.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.