spot_img
spot_imgspot_img
19.1 C
Vaslui
28-mai-2024

106 zile, „domiciliu fortat“ în aer liber

- Advertisement -

• profesorului Ionită, a cărui locuintă a fost perchezitionată de anchetatori, i-a fost desigilată casa după 106 zile • „Asta este multumirea pe care statul român mi-a arătat-o pentru tot ce am făcut ca istoric“, a declarat profesorul • acesta spune că este victima unui abuz si asteaptă ca autoritătile să facă lumină în cazul său • mai grav este, spune profesorul, că din casă îi lipsesc bunuri de valoare care nu apar în procesul verbal de perchezitie •

La începutul lunii iulie, mai multi politisti nemteni, însotiti si de un coleg din judetul Hunedoara, au descins la locuinta cunoscutului istoric Dumitru Ionită, din Farcasa. Fără a sta la discutii, politistii au fortat usa de la intrare în locuinta profesorului si au pătruns în interior luînd la mînă obiectele detinute de acesta. La vremea respectivă, ca si acum de altfel, politistii au refuzat să ofere amănunte în ceea ce priveste motivul care a stat la baza perchezitiei. Ulterior, Parchetul General a emis un comunicat de presă în care preciza că, la nivel de tară, au fost făcute mai multe perchezitii la locuintele unor persoane bănuite că ar face parte dintr-o retea ce se ocupa cu traficul de obiecte din Muntii Orăstiei. Politistii au plecat de la casa lui Ionită cu mai multi saci în care au transportat diverse obiecte de artă si au sigilat usa de la intrare. Pe sigiliu, proprietarul casei era anuntat că nu are voie să pătrundă în interior decît cu acordul politistilor. Profesorul s-a conformat si a solicitat în nenumărate rînduri să i se permită să intre în casă. Aproape de fiecare dată i s-a sugerat că poate să rupă sigiliile si să intre linistit în casa sa. Prevăzător, mai ales după ce a discutat cu avocatii, profesorul a refuzat să intre în casă, solicitînd ca acest lucru să se facă în prezenta politistilor, dar si a unor martori. Acest lucru s-a întîmplat abia în urmă cu cîteva zile, adică cînd s-au împlinit fix 106 zile de cînd politistii i-au perchezitionat casa. În toată această perioadă, Dumitru Ionită a fost nevoit să doarmă în porumb, în hambar sau pe la rude. „N-am avut ce face si am păzit casa. Sigiliile aplicate pe usă puteau fi rupte foarte usor, asa că nu am riscat să fiu acuzat de o faptă penală. Nici de intrat în casă nu puteam să intru fără acceptul politistilor, cu toate că cei de la IJP si de la parchet mi-au sugerat să rup sigiliile si să intru în casă “, a declarat Ionită. Acesta este convins că situatia s-a clarificat doar datorită faptului că a trimis scrisori presedintelui României si procurorilor de la Parchetul General. „După nenumărate demersuri si în urma adresei trimise presedintelui Traian Băsescu si prim procurorului adjunct Mihai Iacob, mi s-a permis să intru în casă. Am fost însotit, asa cum am cerut, de politisti, avocat, martori si o persoană care a filmat absolut tot. Sechestrul a fost ridicat, însă fără ca bunurile să-mi fie restituite. Nici nu stiu unde se află, pentru că în afară de procesul verbal nu am primit nimic. Efectiv, locuinta mi-a fost devastată. Mi-au tăiat pernele, au desigilat o masină de spălat nouă, au distrus tot. Au fost ridicate bunuri de o valoare inestimabilă, unele fiind trecute în procesul verbal de perchezitie, altele nu. Am constatat că mai multe icoane pe care le aveam nu se regăsesc în procesul verbal. De asemenea, mi-au fost luate tăblitele de la Tărtăria. Nu stiu unde se află sigiliul din aur al lui Cuza, halebarda de ceremonie a lui Ioan Vodă cel Viteaz, monede si cărti din secolele XVII-XVIII. Sper ca lucrurile să se rezolve si să-mi primesc bunurile înapoi. În caz contrar mă voi adresa instantelor de judecată internatională. Oricum voi face acest lucru pentru ceea ce mi s-a întîmplat“, a declarat Ionită.

„Asta-i multumirea statului român…“

Dumitru Ionită este mai mult decît supărat de cele întîmplate si spune că va pune punct activitătii sale în domeniul istoriei. „Ceea ce au făcut autoritătile, respectiv politistii, nu reprezintă decît o profanare a istoriei, iar cele 106 de zile petrecute de mine sub cerul liber le consider o răsplată si multumirea statului pentru tot ce am făcut eu pentru Istoria României. În ceea ce mă priveste consider că am pus punct capitolului istorie. Munca mea a fost apreciată de istorici renumiti din România. Descoperirile mele au făcut obiectul unor articole publicate în importante reviste si cărti si am fost răsplătit cu diplome pentru munca mea, iar acum am ajuns să fiu tratat ca un infractor. Cred că asa cum spunea un cunoscut istoric si jurnalist român, as mai fi avut multe de spus, Mă retrag însă, pentru că nu este prima oară cînd statul, prin autoritătile lui, mă hărtuieste“, a declarat Ionită.

Este profesorul victima unui abuz?

După ce i-a fost spartă casa, profesorul a făcut eforturi uriase ca să afle si motivele care au stat la baza actiunii politienesti. A intrat în posesia autorizatiei emise de Judecătoria Deva, dar si a procesului verbal de perchezitie. Din ordonanta întocmită de judecător nu reiese că profesorul Ionită ar face parte dintr-un grup de traficanti si nici că ar exista informatii în acest sens. Omul legii aminteste numele unor persoane care ar valorifica bunuri arheologice si monede antice, acest lucru fiind făcut prin intermediul internetului. Profesorul, care nu este nici inculpat, nici învinuit si nici martor în dosar, spune răspicat că nu a avut nici o treabă cu vreo persoană din Hunedoara, fie ea colectionar sau traficant de obiecte de artă. „Nu am avut obiecte din Muntii Orăstiei si nici nu cunosc vreo persoană care să fi detinut sau să detină astfel de obiecte. Am înteles că autoritătile au emis un comunicat prin care se afirmă că la locuinta mea ar fi găsit 2.400 de monede antice, susceptibile a face parte din patrimoniul national cultural. Este absolut fals! Nu s-a găsit asa ceva. Au ridicat de la locuinta mea, din ce am văzut în procesul verbal, 14 monede din colectia personală pe care le-am achizitionat în decursul timpului din diverse tîrguri. Mi-au ridicat săbii, iatagane, arme de foc, care în nici un caz nu fac parte din perioada antică“, a declarat Dumitru Ionită. Acesta este convins că a fost victima unui abuz si că politistii l-au inclus fortat în dosarul de la Hunedoara numai că erau curiosi să vadă ce obiecte detine. El asteaptă acum ca bunurile ridicate să-i fie restituite în totalitate, după care se va adresa instantelor pentru că „Nimeni în tara asta nu merită să fie tratat si umilit astfel. După o viată de muncă nu este nimic mai dureros decît să fii bătaia de joc a autoritătilor si tinta abuzurilor acestora. Este pentru nu stiu a cîta oară cînd îmi este sparta casa de politisti si nu o dată mi-au lipsit bunuri. De această dată, cei care au dat ordin să se intre în casa mea, fără să aibă nici un drept sau dovadă că am comis vreo faptă penală, vor plăti. Dacă nu vor fi pedepsiti de instantele din România, cu sigurantă vor plăti în fata celor internationale“, a conchis cunoscutul colectionar nemtean.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.