• Constantin Floristeanu a ajuns la pensie, după 41 de ani de muncă de postas • neobisnuit cu statul, proaspătul pensionar speră să mai lucreze o vreme, la o firmă privată • de-a lungul carierei nu a dus lipsă de aventuri • a umblat si cu 600 de milioane în geantă si era să fie jefuit de cîteva ori • cînd au auzit că se pensionează, oamenii nu mai contenesc cu telefoanele de multumire si felicitări •
O viată de poveste, cu bune si cu rele, cu muncă multă, responsabilităti, cu bucurii, temeri si satisfactii – asa a petrecut 41 de ani din cei 65 cîti are în total, Constantin Floristeanu. Este unul dintre cei mai proaspeti pensionari din judet, pentru că vinerea trecută, nea Costică a lucrat pentru ultima dată în viata sa, a dus la destinatie ultima scrisoare, a împărtit ultima pensie, a dus ultimul ziar… Ieri a fost oarecum pensionar… Oarecum pentru că încă mai avea costumatia cu sigla Postei Române, încă mai purta geanta de postas pe diagonală si încă mai avea porniri de om în timpul serviciului. Azi va da o petrecere, avînd ca invitati cam o sută de colegi cu care zeci de ani a împărtit aceeasi pîine, a avut zile bune si zile mai grele. Costică Floristeanu a ajuns la vîrsta de pensionare. A umblat la viata sa cît putini îsi pot închipui. Cam cît o masină cu motorul bun si a cărat zilnic cît una cu portbagajul mare. „Înainte de Revolutie aveam de împărtit trei saci de ziare pe zi, plus scrisori. Nu reuseam să duc totul o dată, asa că făceam traseul si dimineata, si seara. Dacă în prima parte a zilei împărteam scrisorile si ziarele din oras, după-amiaza reveneam cu presa centrală – cu Scînteia si Scînteia Tineretului. Trei saci de ziare pe zi. Plecam cu toate o dată. Umpleam geanta – avea cam 30 de kilograme, si două sacose! Apoi, lucrurile s-au mai schimbat. După revolutie n-am mai lucrat sapte zile pe săptămînă si nici nu mai era cazul să fac acelasi traseu de două ori pe zi. A scăzut mult volumul. Am ajuns acum să am plicuri în tot sectorul cît aveam atunci într-un singur bloc. Nu se mai poartă felicitările, scrisorile, vederile… Pe vremea lui Ceausescu, împărteam felicitări de sărbători timp de trei zile! Si oamenii nu mai fac abonamente ca pe vremea lui Ceausescu. Atunci trebuia să le fac eu abonamente si să îi conving pe oameni… Dar nu era foarte complicat, pentru că ei, săracii, aveau de arătat la fabrică dovada abonamentului, se duceau cu chitanta! Ce vremuri…“, a spus nea Costică, pătruns de regretul vremurilor de altădată, cînd nu era neapărat mai bine, dar era total diferit de ceea ce se întîmplă acum.
35 de ani a străbătut acelasi sector, pe Aleea Plaiului
Constantin Floristeanu este mai presus fată de multi dintre semeni pentru că a ajuns la performanta de a cunoaste o zonă din oras mai bine ca pe propriile buzunare. Nu vorbim despre o scară de bloc, o curte, o cărare. Vorbim despre o stradă lungă, cu zeci de blocuri, pe care a păsit zilnic, timp de 35 de ani, indiferent de vreme. Si mereu s-a oprit la fiecare bloc, la fiecare cutie postală, si a pus ceva acolo – un plic, o factură, o înstiintare, un ziar. A împărtit oamenilor din sector mii si mii de pensii. „Îi stiu pe toti. Pe absolut toti. Am avut 870 de familii în sector. Stiu adresa fiecăreia, stiu sotii, sotiile, am prins vremea cînd nu aveau copii, apoi cînd au ajuns să fie socri, bunici… Am împărtit atîtia ani si bune si rele! Îmi va fi foarte greu fără ei si mai ales îmi va fi foarte greu fără colegii de serviciu. Dar nu mai pot face fată solicitărilor. De sase-sapte ani, de cînd am diabet, mă descurc mai greu. Dar în ultimul an am simtit că mă lasă puterile… efectiv nu mai aveam vlagă. M-am temut de multe ori că nu am să ajung să mă văd la pensie. Băbutele din sector, cînd au auzit că mă pensionez, au început să insiste să mai stau doi-trei ani. Dar nu se mai poate! Să vină cineva mai tînăr, mai în fortă! Eu sînt bătrîn de-acum!“, ne-a mai povestit interlocutorul nostru. De 35 de ani, de cînd a început să împartă corespondenta pe Aleea Plaiului, traseul zilnic însemna cam cinci kilometri. Cariera si-a început-o împărtind corespondenta pe străzile Dacia si pe Chimiei, în perioada 71-74. Următorii doi a muncit tot în Piatra Neamt, pe 1 Decembrie, unde făcea zilnic cam de patru ori mai mult ca pe ultimul sector.
Aventuri si temeri
„Scăpat“ de grija serviciului, nea Costică îsi freacă obrajii cu podul palmelor si vorbeste despre stresul de postas. „Nu e usor deloc să faci această meserie. E vorba si de munca fizică, pentru că mereu cari în spate greutăti, e vorba si de alergătură… Eu preferam să am de împărtit corespondenta pe o stradă decît într-un bloc, pentru că una este să mergi din poartă-n poartă si alta e să urci patru etaje cu geanta grea cît un sac. Înainte de Revolutie nici nu existau cutii postale. Mergeai pentru fiecare plic, ziar, pînă la ultimul etaj. Acum e mai usor pentru că te poti opri la parter pentru corepondentă, dar ai de urcat cu pensiile, cu încasarea facturilor si eventual cu vreo recomandată pe care îti trebuie semnătură. Cea mai mare pensie pe care am împărtit-o e de vreo 37 de milioane. Eu sper să primesc cam nouă, dar încă nu am primit cuponul. Dacă dă Dumnezeu, aflu în vreo două – trei luni. Astept cu mare bucurie să vină un coleg de-al meu si să-mi dea pensia. Că multe am mai împărtit si eu la viata mea! Si mergeam asa cu o frică pe stradă, stiind că plec la drum cu 600 de milioane si uneori mă prindea noaptea cu bani în geantă! Dar a dat Dumnezeu si nu am avut nenorociri de astea, ci doar niste tentative de jaf. Uneori îmi lăsau oamenii doi, trei lei cînd le dădeam pensia, dar uneori, dacă vedeam că pensia e vai de ea, nu acceptam vreun bănut. La plecare, îmi zicea omul «bogdaproste» si mă întrebam de ce făcea asta! Probabil nu-i ajungeau banii pentru nevoile lui si atunci cei doi lei la care se gîndea să mi-i dea mie, îi transforma într-o pîine si o considera o pomană din partea mea“, am mai aflat de la nea Costică. Dacă de la unele case pleca înduiosat, a avut si aventuri care l-au făcut să se amuze ani la rînd. „M-am dus într-o duminică, pe Dacia, să încasez factura la TV de la o doamnă. Am sunat si ea mi-a deschis usa… Venise dintre bucătărie unde avea oale pe foc si era îmbrăcată doar cu chilotei. Ea a zis «Vai!», eu am zis «Văleu!», am dat înapoi, am asteptat să îsi pună ceva pe ea si s-a scuzat că îsi astepta sotul… Am luat banii conform chitantei si dus am fost!“. Si în timp ce ne povestea despre picanteriile vietii de postas, oameni pe care zeci de ani i-a servit cu scrisori si ziare îl tot sunau de zor să îi multumească pentru ceea ce a făcut cît le-a fost postas si să îi ureze ani multi de pensie.
A aflat de patru ori că este tată, în timp ce era cu geanta-n gît
Constantin Floristeanu s-a născut la Gosmani – Valea Ursului si s-a angajat postas pe vremea cînd era fecior. Ca să devină sot i-au trebuit doar două săptămîni de cînd a pus ochii pe o tînără din Dobreni si pînă a ajuns la altar. Apoi a trecut prin bucuria de a deveni tată de patru ori, a luptat pentru ca familiei sale să nu-i lipsească cele necesare si acum, ajuns bunic de cinci ori, are de dat sfaturi bune. Tot de dragul familiei vrea ca la pensie să nu rămînă „la vatră“, ci îsi va găsi un alt serviciu, care să îi suplimenteze veniturile.
