spot_img
spot_imgspot_img
22.9 C
Vaslui
19-mai-2024

ZI FATALĂ – TREI MORTI

- Advertisement -

• un bărbat de 55 de ani a căzut de la înăltime si si-a fracturat coloana • un alt bărbat a căzut în curtea proprie si este în stare gravă • doi bătrîni au decedat în urma unor accidente • la Cracăul Negru, victima a fost strivită de un tractor, iar la Oslobeni, un sătean a fost lovit în plin de o masină • un tînăr, din Săbăoani, a murit sîmbătă seara în casa părintească • cauza probabilă a mortii o constitue intoxicarea cu gaz provenit de la un boiler • la Azochim, un muncitor a căzut de la înăltime •

Ultimele zile ale săptămînii trecute au adus tragedii în cîteva familii nemtene, cîteva persoane decedînd în mod violent, iar altele au ajuns la spital cu leziuni grave după ce au fost victimele unor accidente nefericite. Astfel, si cadrele de la Ambulanta Neamt au avut parte de un weekend plin, avînd foarte multe solicitări si multe cazuri complexe de rezolvat. Situatia cea mai dificilă a fost anuntată medicilor sîmbătă, în jurul orei 17.30, în comuna Săvinesti. A fost vorba despre un accident de muncă petrecut în cadrul societătii Azochim. Un bărbat, de 55 de ani, a urcat pe o platformă pentru a efectua unele lucrări, dar a alunecat si s-a prăbusit în gol de la cîtiva metri. Medicii de la Ambulantă ajunsi la locul solicitării au constatat că victima se afla în stare gravă, avînd multiple traumatisme, dar si o fractură a coloanei vertebrale. Omul a fost stabilizat după care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean, iar apoi, din cauza complicatiilor ivite, doctorii au decis să-l transfere la Clinica de Neurochirurgie Iasi. Inspectorii de muncă au demarat si ei o anchetă pentru a stabili exact care au fost împrejurările producerii accidentului si cine se face vinovat. Un alt incident similar a avut loc în Piatra Neamt, numai că, de această dată, nu a fost vorba despre un eveniment de muncă. Un pietrean, de 50 de ani, a urcat sîmbătă după amiază pe o schelă pentru a face niste reparatii la acoperisul casei sale. Din nefericire, omul a alunecat si s-a prăbusit în gol de la circa 5 metri, suferind multiple contuzii, unele dintre ele la coloana vertebrală. Din fericire, nu a fost vorba despre o fractură, motiv pentru care pacientul a rămas internat la Spitalul Judetean sub supravegherea medicilor.

Doliu la Cracăul Negru, Oslobeni si Săbăoani

Sîmbătă, 3 noiembrie, a avut loc si un accident mortal în satul Cracăul Negru, comuna Crăcăoani. Un bătrîn, de 70 de ani, care se afla în curtea unui vecin pentru a-i da o mînă de ajutor a murit strivit de tractorul condus de acesta. Utilajul, se pare manevrat gresit, s-a răsturnat pe o parte si l-a prins sub el pe septuagenar, strivindu-l. Cadrele medicale de la Ambulantă nu au mai putut face nimic pentru victimă, aceasta avînd leziuni grave, incompatibile cu viata. Cu o zi înainte, un alt nemtean avea să sfîrsească tragic, în jurul orei 15.30, în satul Oslobeni, din comuna Bodesti. Conform cercetărilor efectuate de oamenii legii victima, Gheorghe I., de 67 de ani, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis si fără să se asigure, moment în care a fost surprins si accidentat mortal de autoturismul condus de Nicolae A., de 26 de ani, din Băltătesti. Se pare că bătrînul a iesit brusc pe carosabil, fără să-si ia vreo măsură de precautie si conducătorul auto nu l-a mai putut evita. Cercetarile sînt continuate de Serviciul Rutier al Politiei Neamt, în cauză urmînd a fi efectuată si o expertiză pentru stabilirea vitezei cu care rula autoturismul implicat în această tragedie. Pe 3 noiembrie, în altă zonă a judetului, la Săbăoani, s-a consumat o altă tragedie. În jurul orei 20, Eugen Anton Mărtinas, de 23 de ani, a fost descoperit decedat în baia locuintei. Tînărul, cunoscut ca un om la locul lui, se întorsese de cîteva luni din Irlanda alături de un frate de al său si a muncit în tot acest timp pe lîngă casa părintească. El a fost cel care a modernizat baia casei si, pentru a avea în permanentă apă caldă, a montat un boiler pe gaz. Sîmbătă seara după ce si-a terminat treaba prin gospodărie a intrat să facă o baie, plănuind ca apoi să se întîlnească cu prietenii din sat. Văzînd că zăboveste mai mult decît altă dată, tatăl său l-a strigat, dar nu a primit nici un răspuns. Asa că a intrat în încăperea cu pricina si si-a descoperit fiul nemiscat în cadă. A încercat să-i acorde primul ajutor si a apelat si la 112, solicitînd o ambulantă. Medicii sositi la fata locului au încercat să intervină pentru a-l salva pe tînăr dar, din păcate era prea tîrziu. Din primele cercetări efectuate la fata locului se pare că drama familiei Mărtinas a fost cauzată de scurgerile de
gaz de la instalatia de încălzire, medicii stabilind ca si cauză
probabilă a mortii intoxicarea cu dioxid de carbon. Urmează ca necropsia să stabilească fără dubii ce a provocat decesul. Vestea cumplită a mortii lui Eugen Anton a căzut ca un fulger si pentru fratii săi aflati prin Europa la muncă.

Politistii au dat amenzi de sute de milioane

Politistii nemteni au iesit la vînătoare si în week-end, aplicînd sanctiuni contraventionale care au însumat aproape 700 milioane vechi. Prima dintre actiuni a avut loc în perioada 2-3 noiembrie, cînd au fost constatate trei infractiuni si au fost aplicate 234 de amenzi, din care 104 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Valoarea totală a amenzilor a fost de 394 milioane de lei vechi. Pe 2 noiembrie, oamenii legii din Dămuc l-au prins în flagrant pe Simion I., de 35 de ani, din Bicaz Chei, în timp ce exploata arbori proveniti din tăieri ilegale. Verificările efectuate au stabilit faptul că, în luna octombrie, bărbatul tăiase ilegal 23 de arbori de răsinoase din punctul numit Pîrîul Huisurez. În aceeasi zi, politistii din Dămuc l-au prins în aceleasi conditii pe Simion S., de 63 de ani, din Gheorghieni, judetul Harghita. Omul tăiase ilegal 20 de arbori nemarcati de pe proprietatea tătălui său, în punctul numit Pîrîul Bătului. Ambii s-au ales cu dosare penale pentru săvîrsirea infractiunii de tăiere fără drept de arbori. În perioada 3-4 noiembrie oamenii legii au continuat verificările si au constatat infractiuni la regimul circulatiei, au aplicat zeci de sanctiuni pentru viteză si conducere sub influenta alcoolului. Au fost retinute 17 permise de conducere si au fost retrase sapte certificate de înmatriculare. Alte 23 de amenzi au fost pentru tulbularea ordinii si linistii publice. Valoarea totală a amenzilor s-a cifrat la 28.820 lei. Ionut A., de 28 de ani, din Podoleni, a fost tras pe dreapta la Costisa si pentru că la alcooltester a iesit o concentratie de 0,79 mg/l alcool pur, a ajuns la spital pentru recoltarea de probe biologice. La Cîndesti a „căzut“ Dănut Z., de 32 de ani, din localitate, acesta avînd o concentratie de 0,56 mg/l alcool pur. Cu rachiul în cap a fost găsit si Vlădut G., de 19 ani, din Tîrgu Neamt care iesise cu masina prin oras desi era băut, evidentiindu-se o concentratie de 0,45 mg/l alcool pur.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.