spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
29-mai-2024

Rodica Stănoiu, Lidia Bărbulescu şi Georgeta Barbălată, audiate la DNA în dosarul judecătoarei Gabriela Bîrsan

- Advertisement -

Fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu şi fosta judecătoarea Lidia Bărbulescu au fost audiate luni de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este cercetată judecătoarea Gabriela Bîrsan de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei pentru trafic de influenţă, potrivit unor surse judiciare.

Aceleaşi surse au declarat că Rodica Stănoiu şi fosta judecătoare de la ÎCCJ Lidia Bărbulescu au fost audiate în acest dosar în calitate de martori. De asemenea, în acest caz a fost audiată luni, tot ca martor, judecătoarea ÎCCJ Georgeta Barbălată.

La intrare în sediul DNA, Lidia Bărbulescu a declarat că nu ştie în ce dosar a fost chemată să dea declaraţii.

Fostul ministru Rodica Stănoiu a refuzat să facă declaraţii la finalul audierilor.

Pe 7 octombrie 2011, procurorii DNA au pus-o sub acuzare pe Gabriela Bîrsan, preşedinta Secţiei de contencios administrativ şi fiscal al ÎCCJ, acuzată, alături de judecătoarea Iuliana Puşoiu, de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
„În perioada mai 2010 – mai 2011, învinuitele Bârsan Gabriela Victoria şi Puşoiu Iuliana au primit, în mod repetat, de la învinuiţii Gherbovan-Silinescu Claudia şi Chiriac Gabriel diferite foloase reprezentând bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion şi plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament situat în Paris – Franţa. Foloasele respective au fost primite în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal” – susţin anchetatorii.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.