spot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
29-mai-2024

Ungureanu: Dorim ca viitorul Parlament să reprezinte un pas vizibil către profesionalizarea clasei politice

- Advertisement -

Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că principalul adversar al Alianţei România Dreaptă la parlamentare nu este USL, ci timpul, deoarece trebuie ca alegătorii să afle, în această perioadă, că ARD reprezintă ”alternativa europeană şi serioasă la guvernare”.

Acesta a precizat că ARD trebuie să câştige alegerile parlamentare cu candidaţi integri, ”a căror biografie să nu aibă umbre” şi îşi doreşte ca viitorul Parlament să reprezinte un pas vizibil către profesionalizarea clasei politice.

”Dorim ca viitorul Parlament să reprezinte un pas vizibil către profesionalizarea clasei politice, către schimbarea compoziţiei sale morale în bine, în aşa fel încât Parlamentul să îşi recapete locul în încrederea românilor, ca instituţie principală a democraţiei”, a afirmat Ungureanu, prezent la lansarea lui Teodor Mărieş, în cursa electorală pentru un mandat de senator în Colegiul 1 Timişoara.

Ungureanu şi-a exprimat încrederea că Teodor Mărieş va reuşi să se impună în faţa contracandidaţilor săi, fiind un om ”a cărui biografie este cunoscută de întreaga Românie şi care se identifică pe deplin cu istoria Revoluţiei Române din 1989, al cărui caracter s-a păstrat neatins în ultimele două decenii de politică, un om care a făcut apel la bunul simţ înainte de orice interes personal”.

El a criticat dur actuala ”pseudo-guvernare”, susţinând că ceea se întâmplă astăzi este ”lipsă de guvernare şi este atitudine anti-europeană, este neglijenţă criminală în administrarea fondurilor europene”.

”Bilanţul a cinci luni de guvernare USL este dramatic pentru soarta cetăţenilor români”, a arătat acesta.

Ungureanu a mai precizat că nu crede în sondajele de opinie scoase pe piaţă, singurul moment al adevărului fiind cel al alegerilor.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.