spot_img
spot_imgspot_img
20.5 C
Vaslui
20-mai-2024

Spagarul Mitrea, finantatorul lui Buzatu!

- Advertisement -

A apãrut prima dovadã a fraudãrii alegerilor locale

DOVEZI Peste un miliard de lei din spãgile încasate de Mitrea s-ar fi dus pe campania electoralã a PSD si a presedintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu. Mitrea, un fel de print în comuna lui natalã, Epureni, fãcea si desfãcea tot felul de ploi politice. Conform consãtenilor sãi, în morisca localã, pe lângã fratii Mitrea intra, mai discret, chiar si un agent din Politia Murgeni, Costel Vrabie, care locuieste în acest sat. Politistul Vrabie folosea bufetul sotiei ca loc de petreceri electorale, cu chiolhanuri care se lãsau cu strigãte si dansuri pânã târziu în noapte si la care participau toate persoanele importante din sat, inclusiv Remus Mitrea. Fãrã sã stie cã telefoanele îi sunt interceptate, Mitrea a chemat zeci de persoane din tarã, de loc din Epureni, cãrora le-a promis bani pentru transport si o micã „atentie”, dacã vor vota cu fostul primar pesedist Onica si cu Dumitru Buzatu la Consiliul Judetean!

Remus Mitrea, directorul spãgar din fruntea Agentiei pentru Protectia Mediului, se folosea de sumele de bani pe care le primea de la firme ca mitã pentru a finanta campaniile electorale ale PSD. O demonstreazã modul în care s-a comportat la campania de alegeri locale, când a cheltuit în jur de un miliard de lei pentru candidatul PSD la primãria Epureni, Onica, si pentru candidatul la presedintia CJ Vaslui, Dumitru Buzatu. Procurorii DNA au interceptat mai multe convorbiri ale lui Mitrea cu consãteni de-ai sãi plecati la muncã în tarã, în care acestia erau sfãtuiti sã vinã acasã si sã voteze pentru primarul PSD si pentru Buzatu, contra unor sume de bani. „În calitate de director al Agentiei pentru Protectia Mediului Vaslui, în cursul lunii iunie 2012, pe fondul desfãsurãrii alegerilor locale într-o comunã din judetul Vaslui (comuna natalã, Epureni, n.r.), inculpatul Mitrea Remus a remis unui numãr de 11 persoane diverse sume de bani pentru ca acestea sã se deplaseze din mai multe judete ale tãrii si sã voteze, în comuna respectivã, o rudã de-a sa în functia de primar al comunei (fostul primar) si alte persoane indicate de inculpat în functiile de consilieri si presedinte al Consiliului Judetean (Dumitru Buzatu, candidatul PSD la CJ Vaslui, n.r.)”, se aratã în rechizitoriul de la DNA.

Fratii Mitrea fãceau legea în Epureni

Oamenii din Epureni sunt socati de sumele mari de bani pe care Remus Mitrea si fratele sãu, Daniel, le-au aruncat în campania electoralã din iunie a.c.. „Remus Mitrea a fãcut jocurile PSD-ului, e clar. Initial, era la UNPR, dar Dumitru Buzatu l-a somat sã sustinã PSD si atunci a pus la cale o poveste. Fratele lui, Daniel, l-a sustinut pe candidatul UNPR, cel care a si iesit primar pânã la urmã, Lucian Trofin, iar el a intrat sã-l ajute pe candidatul PSD. Nu am înteles ce joc au fãcut fratii Mitrea, nu poti sã-ti dai seama cum poate unul sã meargã cu un candidat si celãlalt cu oponentul, desi era clar cã amândoi merg pe o mânã. Prin sat se vorbeste cã s-au cheltuit bani frumosi, în jur de un miliard de lei de cãtre Mitrea, inclusiv chermezele care se fãceau la casa lui dom’ Vrabie, de la Politia Murgeni, care locuieste tot în Epureni. Nevasta lui dom’ Vrabie tine bodegã si acolo stie tot satul cã se fãceau petreceri în campanie, veneau toti smecherii.”, ne-a spus unul dintre localnicii din Epureni, la adãpostul anonimatului. Cei 11 locuitori ai satului Epureni lucrau prin tarã, pe la Constanta sau Bucuresti. Înainte de votare, în iunie, Mitrea a sunat consãtenii si le-a propus un târg: sã vinã în ziua votãrii în sat, la Epureni, si sã voteze cu primarul în functie, Onica, plus Buzatu la Consiliul Judetean, contra unei sume de bani, în jur de un milion de lei vechi de fiecare vot. Doar 11 au acceptat sã vinã acasã, dupã ce Mitrea le-a plãtit drumul cu trenul sau microbuzul, plus o micã atentie. Planul a fost simplu. Ca sã rãmânã pe functie, Buzatu l-a chemat si i-a pus în atentie sã aibã grijã sã-i aducã voturi cât mai multe din Epureni, ceea ce Mitrea a si fãcut. Bani erau din plin, dacã e sã luãm în calcul actul de acuzare de la DNA, care spune cã „inculpatul Mitrea Remus a primit sumele totale de 1.497.532,23 lei si 12.000 euro atât în mod direct, în numerar, cât si, în majoritatea situatiilor, disimulate sub forma pretului unor contracte încheiate, la solicitarea inculpatului, între firmele beneficiare ale avizelor de mediu si unele societãti comerciale controlate de inculpat (era unicul factor de decizie cu privire la activitate si patrimoniu)”.

A fost pus de Buzatu pe functia de la APM. Pentru asta, îi era „dator”…

Despre Mitrea se stie cã a fost pus pe functie în 2008, de cãtre PSD-ul lui Buzatu. A rezistat atâtia ani, jonglând printre furtunile politice, speculând mai tot timpul apartenenta la un partid sau altul. Cât PDL a fost la putere, a trecut la UNPR, pãstrându-si postul de la Agentia de Mediu. Pe urmã, când USL a ajuns la guvernare, în primãvarã, Remus Mitrea a trecut iar la fostii colegi de partid, desi ceva mai discret. Cel care, din umbrã, l-a sustinut tot timpul pe functie a fost Dumitru Buzatu, care i-a promis cã va sta pe functie dacã va aduce voturi la partid. Ceea ce s-a si întâmplat, chiar dacã banii proveneau din spãgi. Probabil, dacã nu ar fi fost oprit la timp, banii lui Mitrea ajungeau în campania electoralã pentru parlamentare.

Cum si-a burdusit Mitrea buzunarele cu miliarde de lei

MILIARDE În doar câteva luni, Remus Mitrea, directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Vaslui, a produs 15 miliarde de lei sub formã de spagã, profitând de pozitia lui. Acesta a tras pe sfoarã zeci de afaceristi din toatã tara prin firmele pe care le detinea. Fie cã era vorba de afaceri cu eoliene, proiecte europene sau drumuri, acesta reusea de fiecare datã sã-si burduseascã buzunarele cu zeci de mii de euro. Acesta a fost dat de gol prin faptul cã emitea facturi, dar nu le înregistra în contabilitate, fentând astfel plata taxelor cãtre stat.

Spãlare de bani, luare de mitã si abuz în serviciu – sunt principalele acuzatii care i-au fost aduse lui Remus Mitrea de cãtre procurorii DNA Iasi. Acesta si-a încãrcat conturile cu 15 miliarde lei vechi în doar câteva luni din spãgile pe care le lua, folosindu-se de pozitia de director al Agentiei pentru Protectia Mediului Vaslui, dar si a firmelor pe care le conducea. Masinatiunile pe care le-a folosit Mitrea în activitatea infractionalã sunt coplesitoare, fiind implicate zeci de firme din tarã si oameni de afaceri pe care acesta i-a pãcãlit. Acesta detinea mai multe firme prin care îsi îndeplinea propriile interese, fentând statul de la plata impozitelor. Cele mai multe spãlãri de bani se fãceau prin Mitromd SRL, firmã prin care erau derulate studii si proiecte de mediu. Acesta folosea informatiile pe care le detinea de la APM Vaslui, atrãgând oameni de afaceri. Mitrea le dãdea rapid autorizatia de mediu, se împrietenea cu ei si le promitea cã le conferã întâietate la fonduri europene. Acesta îi mintea cã existã un termen limitã si cã trebuie sã se grãbeascã, convingându-i pe afaceristi sã plãteascã un avans. Desigur, banii europeni nu mai ajungeau niciodatã. În momentul în care a avut control de la Garda Financiarã, s-a constatat cã facturile emise nu erau înregistrate în contabilitate. Al doilea mod de operare îl fãcea prin afacerea cu eoliene. Cum avizul lui era decisiv, Remus Mitrea cerea direct spagã, scriind pe un biletel suma de dat.

Directorul APM Vaslui detine si firma de constructii Doremtrans Construct SRL. Din aceastã pozitie, Mitrea le solicita celor care vor sã-si deschidã o afacere cu eoliene sã construiascã drumuri pe santierul lor, un alt mod de a mai „ciupi” câteva zeci de mii de euro. În plus, Remus Mitrea dãdea aviz de mediu firmelor de constructii cu conditia ca si lui sã-i fie subcontractatã o lucrare, prin Doremtrans Construct SRL. Mai mult, acesta nici nu realiza integral lucrãrile pe care le primea. În total, din spãgile pe care le cerea, Remus Mitrea a primit sumele totale de 1.497.532,23 lei si 12.000 euro atât în mod direct, în numerar, cât si, în majoritatea situatiilor, disimulate sub forma pretului unor contracte încheiate, la solicitarea lui, între firmele beneficiare ale avizelor de mediu si o parte din societãti comerciale controlate de el. În total, Mitrea a profitat de pe urma a 26 de firme, inclusiv firme care se ocupã cu montarea de eoliene din Timisoara si Cluj, la care seful APM ar fi dat avize de mediu. Recursul lui Mitrea va avea loc, cel mai probabil, astãzi, la Curtea de Apel Iasi, însã este putin probabil ca magistratii sã-l elibereze si sã fie judecat în stare de libertate. Directorul APM Vaslui a fost retinut de procurorii DNA Iasi joi dimineatã, dar a fost arestat abia joi noapte, la Tribunalul Iasi. De asemenea, Remus Mitrea mai are un dosar la Tribunalul Vaslui, în calitate de pârât, într-un proces intentat de Administratia Finantelor Publice Vaslui cu privire la un litigiu pe firma Mitromd SRL, iar astãzi are loc primul termen.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.