spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
07-mai-2024

SPITALUL GROAZEI

- Advertisement -

Spitalul din Bârlad, mai „bolnav” decât pacientii

NEPROFESIONALISM Nu existã spital în Romania care sã se compare cu cel din Bârlad când vine vorba de scandaluri si acuzatii de malpraxis. Într-un singur an, au existat aici atâtea morti suspecte, câte nu au existat în altã unitate spitaliceascã în zece. Si nici nu e de mirare. Modul în care sunt tratati pacientii, începând de la Compartimentul de Primire Urgente (C.P.U.) si pânã la repartizarea pe sectii, întrece orice imaginatie. Asta se întâmplã mai ales când nu ai bani sã îndesi în buzunare sau când nu ai „pile” suficiente ca sã ti se acorde atentie. În ultima vreme, parcã totul a scãpat de sub control, iar conducerea spitalului se încãpãtâneazã sã ascundã toate elementele negative, în loc sã ia mãsuri pentru a le elimina. De fiecare datã, pacientii sunt de vinã si mass-media. Cu o singurã exceptie, cadrele medicale nu au fost trase la rãspundere niciodatã.

Putini (si fericiti) sunt cei care au fost externati din Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman” din Bârlad dupã ce au avut parte de un tratament corespunzãtor. De obicei, umilintele la care sunt supusi pacientii aici în fiecare zi nu au nimic în comun cu respectul fatã de semeni. În ultimii ani au fost semnalate în mass-media localã si nationalã o serie de cazuri care au socat întreaga opinie publicã. Ce mãsuri au fost luate? Niciuna. Scandalurile curg lunã de lunã, fie cã e vorba de morti suspecte, neglijentã, tratament în functie de spagã si multe altele. În ultimii 15 ani, la aceastã unitate spitaliceascã, s-a consemnat o singurã exceptie: doi medici ginecologi au fost condamnati în 2010 la doi ani de închisoare cu suspendare si la plata a peste 200.000 de lei pentru malpraxis. Mihai Dumitru si Magda Popescu, în martie 2002, nu au acordat sprijinul necesar unei femei de 37 de ani, mamã a cinci copii minori. În urma „asistentei medicale” oferite de cei doi medici, atât pacienta, cât si fãtul au murit. De atunci, niciun alt medic nu a mai fost tras la rãspundere, anchetele interne sau cele demarate de Colegiul Medicilor Vaslui încheindu-se dupã o lungã perioadã de timp fãrã nicio concluzie. Un alt caz de rãsunet, petrecut tot la sectia de Obstreticã-Ginecologie din cadrul spitalului bârlãdean, s-a consumat în toamna anului 2011. Atunci, un bãrbat a depus o plângere la Politie solicitând deschiderea unei anchete privind moartea sotiei sale în spital, mamã a opt copii. Daniela Popa, o tânãrã de 35 de ani, din satul Lunca, comuna Gherghesti, a prezentat la internare o scrisoare medicalã, prin care se recomanda nasterea prin cezarianã. Cadrele medicale au ignorat acea scrisoare si au tinut-o pe femeie trei zile si trei nopti, în dureri cumplite, ca sã nascã normal. Dupã tot acest chin, medicii s-au rãzgândit si au decis sã-i facã cezarianã. La patru zile dupã operatie a apãrut o complicatie si medicii au supus-o unei alte interventii chirurgicale, dar tânãra s-a stins la ATI Reanimare. Rudele acesteia, extrem de revoltate de felul cum a fost tratatã în spitalul bârlãdean, au acuzat la vremea respectivã cã moartea a survenit din cauza medicilor, pentru cã, practic, prin indiferenta si neputinta manifestatã fatã de un caz atât de grav, opt copii au rãmas fãrã mamã. Tot la aceastã sectie, anul acesta, au „rãsuflat” în presa localã alte douã incidente: un bebelus decedat în conditii suspecte în timp ce era hrãnit de cãtre o asistentã cu lapte si o tânãrã care a avut parte de un tratament grotesc din partea medicilor.

La C.P.U. nesimtirea e ca la ea acasã

Pe parcursul timpului, o altã sectie a spitalului bârlãdean a fãcut tot posibilul de a tine prima paginã a ziarelor. La Compartimentul de Primire Urgente se pare cã ignoranta si nesimtirea fac casã bunã, constatare care reiese din zecile de cazuri reclamate. Notorie a fost o situatie petrecutã în ianuarie 2012, când o femeie din comuna Pogonesti, satul Poloceni, care a ajuns cu ambulanta la CPU Bârlad dupã ce a cãzut pe gheatã lovindu-se puternic la spate, a zãcut nouã ore (!!!) fãrã sã fie bãgatã de nimeni în seamã. Fiind suspectã de fracturã de coloanã lombarã, pacienta trebuia sã fie trimisã la Iasi, la clinica de Neurologie. În schimb, ea a fost lãsatã în ambulatoriu pe o targã, având dureri foarte mari, fãrã sã i se administreze niciun calmant timp de aproape nouã ore. Si în acest caz, tot pacienta a fost de vinã, iar cadrele medicale nu au suferit nicio sanctiune din partea conducerii spitalului. Si exemplele pot continua. Mariana Jacotã, în vârstã de 64 de ani, din Halta Dodesti, s-a prezentat la CPU în seara zilei de 21 iunie, cu dureri abdominale. Femeia se afla în stare de ebrietate, motiv suficient pentru cadrele medicale de aici sã o trimitã la Sectia de Psihiatrie, ignorând suferinta acesteia. Mai mult decât atât, pe biletul de trimitere au fost completate o serie de diagnostice dubioase: sindrom de sevraj etanolic, crize convulsive, hepatopancreatitã toxicã cronicã, atrofie corticalã etc. Ajunsã la Psihiatrie, Mariana Jacotã a început sã se plângã din nou de dureri, iar starea ei de sãnãtate s-a înrãutãtit cu fiecare orã. Medicii au încercat initial sã o ajute administrându-i calmante, dar era evident cã femeia avea alte probleme. La mai putin de 24 de ore, a fost trimisã înapoi la CPU, iar de aici a fost bãgatã direct în sectia de Terapie Intensivã. Pe data de 23 iunie, la ora 21.30, a fost constatat decesul. La necrospie, surprizã! Femeia avea nu numai splina ruptã, dar si alte organe afectate grav, cel mai probabil din cauza unor lovituri puternice. Evident, nimeni nu a fost gãsit vinovat. Nici pânã astãzi conducerea spitalului nu a putut rãspunde la întrebarea de ce pacienta a fost „expediatã” la o altã sectie fãrã sã i se facã investigatiile de specialitate. La final, am lãsat special un alt caz celebru, petrecut la începutul anului, semnalat de ziarul nostru. „Eroii” principali tot medicii de la CPU. O femeie a fost adusã în stare gravã la spital dupã un accident vascular si a stat pe targã mai bine de sase ore dintr-un motiv uluitor: nu mergea liftul iar brancardierii nu aveau chef de efort. În tot acest timp, femeia nu a fost bãgatã în seamã de nimeni. A trebuit ca noi, mass-media, sã ne facem prezenta la spital pentru ca pacienta sã fie tranferatã la Neurologie.

Chirurg bârlãdean suspectat de omor

Spitalul bârlãdean a iesit din nou în evidentã dupã ce doctorul Octavian Marcu a intrat în atentia oamenilor legii, în cazul minorei dispãrute din Ciocani. Desi disparitia fetei rãmâne în continuare un mister, ancheta a scos în evidentã câteva aspecte, asupra cãrora nu existã niciun dubiu. Potrivit procurorilor criminalisti, între chirurgul Octavian Marcu si Adriana Elena Motas exista o relatie din anul 2012. Cei doi s-au cunoscut la spital, când minora a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru un furuncul. Câteva luni mai târziu, Adriana a fost din nou pacienta doctorului Marcu, pentru o operatie de apendicitã. De atunci au început sã se întâlneascã mai des, cei doi întretinând relatii intime. Toate aceste lucruri s-au aflat imediat dupã disparitia minorei. Politistii au ajuns la doctor pe baza declaratiilor colegilor de clasã care cunosteau câte ceva din povestea lor de „dragoste”. De asemenea, Adriana lipsea frecvent de la ore si îsi motiva absentele cu scutiri medicale semnate chiar de… Octavian Marcu. Un alt motiv care i-a condus pe oamenii legii pe aceastã pistã a fost faptul cã Adriana a cerut telefonul unei colege pentru a-i trimite un mesaj doctorului. Dupã câteva minute aceasta a plecat de la scoalã si s-a întâlnit cu el pe o stradã din apropiere. Din acest moment, filmul s-a rupt. Dupã aproximativ o lunã de la disparitie, doctorul Octavian Marcu s-a prezentat la Politie si a fãcut o plângere spunând cã a fost victima unui santaj din partea minorei. Tot în acest caz a fost implicat si ginecologul Mihail Andronachi, care a efectuat în luna ianuarie o întrerupere de sarcinã. În urma sesizãrilor depuse la Colegiul Medicilor Vaslui de cãtre Elena Motas, mama minorei, Mihail Andronachi, a fost audiat. Acesta a declarat cã a fost rugat într-o situatie de doctorul Octavian Marcu pentru a-l ajuta, însã nu în cazul minorei dispãrute. În ceea ce o priveste pe Adriana Elena Motas, acesta a declarat cã a efectuat întreruperea de sarcinã respectând legea, în conditiile în care aceasta avea 16 ani împliniti si nu era nevoie de acordul pãrintilor. Ancheta s-a încheiat cu concluzia cã Mihail Andronachi a procedat conform procedurilor în cazul întreruperii de sarcinã.

Zona crepuscularã: au dispãrut banii pentru tichetele de masã

Cel mai recent scandal în care este implicat spitalul bârlãdean tine de disparitia misterioasã a banilor pentru tichetele de masã. Cei 850 de angajati nu si-au primit tichetele din luna iulie si pânã în prezent. Potrivit managerului spitalului (încã în functie), dr. Viorel Petcu, în vistieria unitãtii nu sunt bani pentru asa ceva. Totusi, directorul CJAS Vaslui spune cã a virat de mult banii pentru tichetele de masã si pentru salariile aferente lunii iulie la spitalul din Bârlad. Unde sunt banii, nimeni nu stie. Vestile nu sunt cele mai bune pentru angajatii spitalului nici pe viitor. De la 1 octombrie îsi va intra în atributiuni noul director Stefan Constantinciu, iar acesta are de gând sã taie de tot tichetele de masã pentru a nu fi nevoit sã recurgã la restructurãri. Si în acest caz, spitalul bârlãdean rãmâne singurul din judet în care este posibil asa ceva.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.