|

Scoala de la Bârzesti, plinã de musafiri (foto)

ZILELE SCOLII… Peste 200 de copii au dat startul, ieri dimineatã, la actiunile dedicate zilei scolii din satul Bârzesti, comuna Stefan cel Mare. Douã zile încãrcate cu actiuni pe teme de învãtãmânt, ecologie, circulatie rutierã sau discutii cu pãrintii, la initiativa directorului coordonator al scolilor din Stefan cel Mare, prof. Luxita Ouatu, si cu sprijinul primãriei din localitate. “As avea un sfat pentru profesori: poate cã ar putea usura munca pãrintilor, dacã ar face mai multe teme în clasã cu copiii si ar da mai putin de muncã acasã”, a spus primarul comunei, Mihai Moraru.

“Ne întâlnim astãzi în cadrul celei de-a cincea editii a zilelor scolii din Bârzesti, una din cele mai mari din comunã, cu rezultate foarte bune la toate competitiile scolare. Suntem convinsi cã acest proiect era o necesitate, dupã ce am analizat în Consiliul de Administratie rezultatele scolii si am ajuns la concluzia cã existã unele deficiente de comunicare între scoalã si comunitatea localã, între elevi si pãrinti. Vrem, în aceste douã zile de sãrbãtoare, sã îmbunãtãtim aceste relatii, dar si imaginea scolii, pentru cã pe aici vor ajunge oficialitãti ale Inspectoratului Scolar Judetean, dascãli din mai multe zone ale judetului”, a spus directorul coordonator, prof. Luxita Oautu, în deschiderea evenimentului. Nu vor fi neglijate relatiile elev-profesor-pãrinte, întrucât va fi si o discutie deschisã cu pãrintii pe tema “Educatia, de la greutãti la reusite”, în paralel cu spectacole artistice, la care vor participa elevi de la toate clasele. Vor fi lansate si trei cãrti – “Educatie pentru sãnãtate” si “Flora spontanã de pe teritoriul pãdurii Paiu-Vaslui”, a prof. Luxita Oautu, si “Ironia în Tiganiada de Ion Budai-Deleanu”, semnatã de Raluca Ionascu. Astãzi, în scoalã va fi lansat un nou numãr al revistei scolii Bârzesti, denumitã “Mugurii sperantei”, dar si revista “În lumea lui Stefan”, a scolii din satul resedintã. “Acordãm o atentie deosebitã scolii din Bârzesti, unde avem un mare numãr de elevi si se obtin rezultate foarte bune la învãtãturã, an de an. Mã bucur cã vom avea o scoalã modernã si la Stefan cel Mare, fiindcã acum este în lucru iar constructorul trage tare sã o finalizeze, sã o inaugurãm în noul an scolar. Este foarte greu pentru cei 300 de elevi de la scoala de la Stefan cel Mare, care sunt nevoiti sã învete în schimburi la scolile de la Mãrãseni si Brãhãsoaia, însã din septembrie cred cã vom lucra altfel, cu scoala din Stefan, complet modernizatã. As mai spune cã sunt multumit despre prestatia profesorilor de la Bârzesti, care pregãtesc foarte bine elevii pentru a pleca în viatã. Totusi, as avea un sfat pentru profesori: poate cã ar putea usura munca pãrintilor, dacã ar face mai multe teme în clasã cu copiii si ar da mai putin de muncã acasã”, a spus primarul comunei, Mihai Moraru.