spot_imgspot_img
23.1 C
Vaslui
16-apr.-2024

Prinde contur mega-groapã de gunoi a judetului (foto)

- Advertisement -

LUCRÃRI… La Rosiesti, profitând de vremea bunã din ultimele sãptãmâni, constructorii muncesc pe rupte pentru a termina cât mai rapid noua groapã de gunoi ecologicã, parte a proiectului “Sistem integrat de management al deseurilor solide în judetul Vaslui”. Folosind fondurile de la Uniunea Europeanã, Consiliul Judetean Vaslui implementeazã acest proiect care va aduce judetul la nivelul secolului 21, cu sisteme de colectare a deseurilor la zeci de mii de gospodãrii din mediul rural, statii de transfer în Vaslui, Bârlad, Husi si Negresti si sute de platforme betonate de colectare selectivã a deseurilor. Ieri, însotiti de vicepresedintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi, de managerul Unitãtii de Implementare a Proiectului, Robert Iulian Cretu, si team-liderul proiectului, Dan Frãsineanu, am observat cum decurg lucrãrile la acest important proiect, de peste 32 milioane euro.

În municipiul Vaslui, în zona statiilor de betoane si în apropierea cãii ferate, prinde contur statia de transfer a deseurilor menajere. Aici, cu camioane si masini speciale, vor fi aduse gunoaiele menajere din Vaslui si comunele învecinate, se va face sortarea lor, dupã care containerele vor transporta gunoaiele la groapa ecologicã de la Rosiesti. Se lucreazã în fortã, spune Robert Iulian Cretu, pentru a recupera rãmânerile în urmã provocate de vremea nefavorabilã de la finele lunii iulie. Nici nu este de mirare, câtã vreme acest proiect ar trebui sã se finalizeze la finele lunii februarie 2014, însã antreprenorul dã asigurãri cã lucrãrile se vor încheia undeva cãtre finele lunii decembrie, functie si de vreme. Statia de transfer de la Vaslui este una din cele patru statii care se vor construi în cadrul acestui mare proiect finantat de UE, la care Consiliul Judetean vine cu o contributie destul de micã. Statiile din Vaslui si Negresti sunt cele mai avansate, ca lucrãri de constructie, cu un procent de 50% din total. La Vaslui, lucrãrile au început pe 3 decembrie 2012 si vor consuma în jur de 15 milioane de lei, urmând sã dea o notã de civilizatie modului în care se va strânge gunoiul menajer. De altfel, pentru a face acest proiect functional, judetul a fost împãrtit în cinci zone – Vaslui, Bârlad, Husi, Negresti si Rosiesti -, zone care vor strânge gunoiul menajer si îl vor trimite, dupã selectare, cãtre marea groapã ecologicã de la Rosiesti, care se va întinde pe mai mult de zece hectare. “Am mobilizat personal, utilaje, tot ce este nevoie pentru a lucra în fortã, profitând de vremea bunã de afarã. În paralel, ne ocupãm de distributia unitãtilor de compostare individualã a deseurilor în gospodãrii, astfel cã la patru familii vom distribui un astfel de echipament. Sunt deja achizitionate 13.200 astfel de compostoare, care se împart cãtre primãriile care fac parte din acest proiect”, a spus Cretu.

La Rosiesti, constructorii se uitã la cer în fiecare dimineatã

În zona Rosiesti a prins deja contur viitoarea groapã de gunoi ecologicã, cea care va colecta deseurile menajere din tot judetul. Sunt zece hectare de teren pe care se lucreazã în program prelungit, mai ales cã au fost întârzieri de aproape douã luni, din cauza ploilor din primãvara si vara acestui an. Acum, ar mai fi nevoie de vreme frumoasã, pentru a putea compacta totul si a pregãti terenul în vederea instalãrii unui strat de argilã, dupã care vin douã rânduri de membrane, care vor proteja terenurile de infiltratiile accidentale cu ape produse de milioanele de tone de gunoaie care se vor depozita aici. Se estimeazã cã, în urmãtorii 15 ani, aici se vor depozita în jur de 3,7 milioane de tone de gunoi menajer, tot ceea ce vor produce gospodãriile populatiei din judet. Depozitul de la Rosiesti va fi operational pânã în 2037, dupã care totul se va compacta si închide cu echipamente speciale. Mai trebuie spus cã s-au finalizat, în paralel cu lucrãrile la noua groapã, si lucrãrile la corpul administrativ, care va permite conditii de muncã la standarde europene pentru zecile de angajati care vor munci aici, inclusiv aer conditionat, sãli de mese, dusuri si alte utilitãti.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.