spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Paste de foc pentru ambulantieri

- Advertisement -

Asa cum stã bine la români, zilele de Paste sunt sãrbãtorite din plin, nu doar cu gânduri crestinesti ori bucate traditionale, dar si cu multã bãuturã, lucru care duce, de multe ori, la bãtãi, la fel de traditionale. Începând din sâmbãta Pastelui, si pânã ieri dimineatã, în primele zile a acestei importante sãrbãtori, ambulantierii vasluieni au avut serios de lucru, numãrul solicitãrilor depãsindu-l cu mult pe cel din zilele normale. Multe dintre solicitãri au fost pentru etilism sau colici abdominale, datorate consumului excesiv de bãuturã sau bucate, dar si pentru persoane care au fost agresate, în general tot pe fondul consumului de bãuturi alcoolice.

Bilantul interventiilor ambulantierilor vasluieni în perioada sãrbãtorilor pascale, respectiv de sâmbãtã, 19 aprilie – marti, 22 aprilie este cu aproape 50% mai mare decât într-o perioadã normalã. Multe dintre solicitãri au fost pentru cazuri de agresiuni, persoane aflate în stare avansatã de ebrietate, accidente rutiere, dar, în mod special, persoane care, dupã o perioadã de post alimentar, au fãcut exces de mâncare bunã, acuzând colici abdominale sau cardiace, ori chiar crize de bilã ori ficat. Doar în câteva ore, în noaptea de Înviere, au fost nu mai putin de 55 de solicitãri ale ambulantelor, o treime din cele 150 de solicitãri de pe parcursul întregii zile, numãr oricum mai mare cu peste 25% fatã de cele înregistrate în mod normal. Ambulantierii au fost solicitati, printre altele, în trei cazuri de agresiune, sase de etilism, dar si douã tentative de suicid. Acesta a fost doar începutul “sãrbãtorii”!

Apogeul solicitãrilor, în prima zi de Paste

Dupã ce în noaptea de Înviere, Serviciul Judetean de Ambulantã Vaslui a fost solicitat din greu, prima zi de Paste s-a dovedit a fi una de foc pentru personalul medical. În doar 24 de ore, de duminicã, 20 aprilie, pânã luni la ora 7, ambulantele vasluiene au fost solicitate de nu mai putin de 200 de ori, numãr cu 50% mai mare decât într-o zi normalã. Doar duminicã noaptea au fost 70 de solicitãri pentru ambulantele SAJ, la care se adaugã alte 18 la care au intervenit echipajele SMURD. A fost nevoie chiar si de interventia elicopterului SMURD pentru a transporta la un spital din Iasi un bãrbat în vârstã de 49 ani din Negresti care suferise un infract. Au fost douã accidente rutiere soldate cu victime, care, din fericire, au suferit rãni usoare, dar si foarte multe cazuri, nu mai putin de 15, în care persoanele care au solicitat ambulanta au anuntat cã au suferit agresiuni, pe fondul consumului de alcool, sau de sapte persoane în avansatã stare de ebrietate care au necesitat transportul la unitãtile spitalicesti. De asemenea, au fost mai multe solicitãri decât de obicei din partea femeilor gravide care au avut nevoie de internãri de urgentã, fiind nu mai putin de opt astfel de cazuri. Si, asa cum stã bine românului, care, dupã atâta post, românii au sãrbãtorit cum se cuvine Pastele, cu multã mâncare si bãuturã, au fost nenumãrate solicitãri, în special dupã-amiaza sau noaptea, de persoane care acuzau colici abdominale sau cardiace, si care au fost transportati la spital.

Se reintrã în normal!

Dupã o primã zi de Paste plinã de evenimente, a doua zi a fost una apropiatã de normal, cu “doar” 147 de solicitãri fãcute la numãrul de urgentã 112. Numãrul de solicitãri “specifice” a fost în scãdere, “doar” 12 agresiuni, patru persoane aflate aproape de coma alcoolicã si numai sapte cazuri în care s-a solicitat ambulanta pentru dureri puternice abdominale datorate consumului excesiv de bunãtãti de Paste. În schimb, a crescut numãrul bolnavilor cronici care au solicitat serviciile ambulantierilor, o parte dintre aceste cazuri acutizându-se poate si din cauza bunãtãtilor consumate fãrãr mãsurã cu ocazia sãrbãtorilor. Singura veste bunã este cresterea natalitãtii, în ultimele trei zile numãrul femeilor gravide transportate la spital fiind de nu mai putin de 18! “Doresc sã multumesc colegilor atât din cadrul Serviciului Judetean de Ambulantã Vaslui, cât si celor din cadrul serviciului SMURD al ISU Vaslui pentru efortul de care au dat dovadã în aceste zile în rezolvarea tuturor urgentelor medicale semnalate. Astfel de momente demonstreazã încã o datã, dacã mai era nevoie, profesionalismul arãtat în oricare situatie la care sunt solicitati lucrãtorii nostri”, a declarat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.