spot_imgspot_img
10.5 C
Vaslui
24-apr.-2024

O şoferiţă care taie curbele şi depăşeşte inconştient, filmată pe DN 17

- Advertisement -

Click aici pentru VIDEO

Un filmuleţ realizat în luna noiembrie a anului trecut şi postat pe YouTube, care a adunat peste 2.000 de vizionări, surprinde un autoturism Dacia Logan pe DN 17, în zona Câmpulung Moldovenesc, al cărui şofer, o femeie – susţine cel care a filmat, face o mulţime de manevre neregulamentare, ba chiar inconştiente. Femeia de la volanul Daciei Logan (SV-09-GVD) taie curbele, intrând „adânc” pe contrasens, de unde nu se grăbeşte să revină pe banda sa, iar apoi depăşeşte în două rânduri pe linie continuă. Nu mai puţin adevărat este şi că şoferul care o filmează rulează după aceasta cu viteză (chiar şi cu peste 120 de kilometri la oră, conform soft-ului de pe camera acestuia) şi depăşeşte şi el linia continuă.

Ce se vede pe imagini

Filmarea începe din zona satului Valea Putnei, în comuna Pojorâta, şi continuă timp de aproape 5 minute până la ieşirea din Câmpulung Moldovenesc. În prima parte a filmării persoana care conduce autoturismul Dacia Logan intră de mai multe ori pe sens opus, pentru a tăia curbele.

La un moment dat, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, şoferul care filmează şi care între timp depăşise Loganul, este depăşit la rândul său, pe linie continuă, deşi două maşini vin de pe sensul opus de mers.

Inconştienţa conducătoarei auto nu se opreşte aici. La ieşirea din Câmpulung Moldovenesc aceasta mai intră într-o depăşire foarte periculoasă, pe linie continuă, deşi din nou din sens opus vin alte maşini.

Imaginile video, surprinse pe cea mai periculoasă porţiune de drum din judeţ

Mai trebuie amintit că zona pe care s-a făcut filmarea este, statistic, cea mai periculoasă şosea din judeţ. În ultima perioadă de timp, pe DN 17, pe sectorul Vama-Pojorâta, s-au petrecut cele mai multe tragedii rutiere, inclusiv un accident cu patru morţi. Mai toate accidentele au avut în prim-plan viteza şi depăşirile neregulamentare, exact abaterile pe care le comite persoana care conducea autoturismul Dacia Logan.

DN 17, din Suceava spre Ardeal, a devenit şoseaua pe care se petrec cele mai multe accidente mortale din judeţ la puţin timp după ce a fost reabilitată. Calitatea bună a drumului, fără gropi şi cu benzi late, şi circulaţia nu foarte densă în mai multe momente ale zilei înseamnă adesea risc ridicat de producere a unor accidente, totul pentru că unii şoferi vor să câştige câteva minute în plus la drumurile pe care le au de făcut.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-04-14/O-soferita-care-taie-curbele-si-depaseste-inconstient-filmata-pe-DN-17#ixzz2ywAWah5e

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.