spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Laura Toc: “Muzica m-a invatat ca nu-s mai presus de altii”

- Advertisement -

– are doar 16 ani, dar un palmares bogat in spate si o cariera promitatoare inainte, ambele date de talentul ei muzical – este vorba despre Laura Toc, o adolescenta bacauanca plina de talent si ambitie, hotarita sa reuseasca in muzica, dar constienta totodata ca mai are foarte multe de invatat

Daca ceva este mai imbucurator decit talentul ei muzical – atitia altii sint talentati, se va spune – acel ceva este, de buna seama, ambitia de a face cariera si cumpatarea totodata de care Laura Toc, o adolescenta de 16 ani din Bacau, da dovada. Pina acum doi-trei ani, se considera “buricul pamintului”, o recunoaste chiar ea, fiind invatata ca “nimeni nu e mai presus de ea”. In ciuda faptului ca a obtinut numeroase premii la concursuri si festivaluri de muzica, lucru ce i-ar fi putut intari convingerea ca e cea mai buna, Laura Toc spune totusi, acum, ca, tocmai aceste premii sint cele care au determinat-o sa-si revizuiasca atitudinea.

“Participind la tot felul de preselectii, spectacole si competitii, am avut dezamagirea – pe undeva – de a fi descoperit ca nu sint cea mai buna. Ca, de fapt, sint foarte multi copii extrem de talentati si foarte bine pregatiti. Am invatat ca pentru a reusi, dincolo de talent, mai ai nevoie de putin noroc si de foarte, foarte multa munca”, ne-a spus Laura Toc, talentata adolescenta, eleva in clasa a IX-a, la Colegiul National “Ferdinand I”. Laura a inceput sa se regaseasca in muzica undeva pe la sfirsitul clasei a IV-a, cind a fost pusa de invatatoare sa cinte in cadrul unei serbari scolare.

“Vocea mea i-a placut doamnei atit de mult, incit a contactat-o imediat pe doamna profesor de muzica Marinela Potarniche – profesor la Scoala Populara de Arte, propunindu-i sa ma asculte. Acela a fost, practic, si inceputul meu in ale muzicii, doamna Potarniche propunindu-mi sa facem ore de canto, pentru ca – mi-a spus – am voce deosebita, dar care trebuie lucrata”, ne-a povestit adolescenta. Din clasa a V-a pina in prezent, Laura Toc continua, de altfel, sa-si lucreze vocea sub coordonarea profesorului Marinela Potarniche, de un an fiind si eleva efectiv, la clasa de canto-muzica usoara coordonata de aceasta, la Scoala Populara de Arte Bacau.

Primele aparitii, coplesitoare emotii

Sub indrumarea profesorului ei, adolescenta a inceput, incet, incet sa-si faca aparitia pe scena, in cadrul unor spectacole tematice, concursuri si festivaluri. Printre premiile obtinute de-a lungul timpului, cu cel mai mare impact asupra ei au fost, marturiseste Laura, trofeul “Mica Printesa” (clasa a V-a), locul al II-lea, in cadrul competitiei “Trofeul Junior” – Zilele Bacaului 2011 sau premiul I, categoria “avansati”, la festivalul “Galbena Gutuie”, Bacau, decembrie 2011.

“Primele participari la spectacole si chiar concursuri au fost pentru a vedea daca am capacitatea de merge mai departe. Sint o fire foarte emotiva ori, fiecare aparitie scenica nu face decit sa ma intareasca”, ne-a spus Laura. Momentul cheie in propria autoevaluare a fost, isi amiteste tinara, participarea la preselectii pentru Festivalul “Mamaia Copiilor”, in 2010 si pentru Cerbul de Aur Junior.

“Atunci mi-am dat seama, de fapt, ca nu sint cea mai buna. Nu m-am considerat, netrecind peste preselectii, nedreptatita. Ci, dezamagita de mine insami”, marturiseste adolescenta. Este constienta ca mai are foarte mult de muncit, de aceea, desi toata lumea ii spune ca are o voce deosebita, se codeste inca sa participe la preselectiile unor show-uri-concurs precum X-Factor sau Vocea Romaniei. “In plus, inca mai am emotii foarte mari cind apar in public, iar aceasta este in dezavantajul meu”, recunoaste bacauanca.

Pregatiri intense pentru reusita in cariera

Laura Toc spune ca nu vrea sa renunte la muzica. Isi doreste o cariera – “semnalele primite pina acum ma incurajeaza!” – iar pentru asta se pregateste intens.

“Cind este vorba de muzica, am timp liber! Fac pregatire la Scoala Populara de Arta, de doua ori pe saptamina, cite doua ore, iar daca sint in apropierea unui spectacol sau concurs, ma pregatesc zilnic”, spune Laura. Deocamdata abordeaza genul muzical pop, interpretind minunat slagare care le-au facut celebre pe Madalina Manole sau Laura Stoica.

“Piesele lor sint cele mai solicitate in concursuri, pentru ca iti pun vocea in valoare. De altfel, cu interpretarea unor piese de ale lor am si cistigat majoritatea concursurilor la care am paritcipat”, marturiseste adolescenta.

Un impuls deosebit in hotarirea de-a merge mai departe cu muzica i-l dau parintii ei, dar si colegii, profesorii, prietenii ei. Se pregateste intens pentru participarea, in acest an, la Romanian Top Hits, avind aceasta oportunitate urmare a cistigarii premiului din cadrul Trofeului Junior, Zilele Bacaului, 2011.

www.ziaruldebacau.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.