spot_img
spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
18-mai-2024

Fost angajat la Permise Argeş, arestat după ce a cerut bani unor persoane pentru a promova examenul

- Advertisement -

Un fost angajat al Serviciului Permise şi Înmatriculări Argeş a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat că cerea câte 2.000 de euro pentru promovarea examenului de obţinere a permisului auto, fără ca absolvenţii de şcoli de şoferi să se prezinte la examen.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciul Judeţean Argeş, şi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, săptămâna trecută cinci persoane au formulat un denunţ împotriva lui Ovidiu Cătălin Zaiciuc, fost angajat al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, acuzându-l că a pretins şi primit bani, promiţându-le că va interveni pe lângă funcţionari ai Serviciului, pentru a le facilita obţinerea permisului.

Ovidiu Cătălin Zaiciuc a fost angajat civil la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, lucrând, până în luna august a acestui an, ca analist programator, iar reclamaţia se referă la lunile septembrie şi octombrie, perioadă în care fostul salariat a cerut câte 2.000 de euro şi a promis că în schimbul banilor cei cinci vor primi permise de conducere fără a se prezenta la examen.

Potrivit unor surse judiciare, trei dintre cei cinci reclamanţi nu ştiu să scrie şi să citească.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a primit de la patru persoane câte 2.000 de euro, dar nu şi-a ţinut promisiunea de a-i ajuta să promoveze examenul, încadrarea juridică a suspectului fiind de trafic de influenţă, şi nu de luare de mită, iar anchetatorii nu au reuşit să probeze deocamdată dacă Ovidiu Cătălin Zaiciuc a avut legătură şi cu alţi angajaţi ai instituţiei în comiterea infracţiunii.

Fostul angajat de la Permise a fost reţinut iniţial pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.