spot_img
spot_imgspot_img
15.4 C
Vaslui
19-mai-2024

Ce rişti dacă dai declaraţii false la APIA pentru subvenţiile agricole

- Advertisement -

Un bărbat din comuna Vulturu a încasat subvenţiile agricole acordate de APIA Centrul Local Vulturu, declarând în fals că a efectuat lucrări agricole pe o suprafaţă de 2,45 ha, deşi în realitate a exploatat agricol doar suprafaţa de 1,45 ha.Totul a ieşit la iveală în urma unei anchete a procurorilor DNA de la Galaţi

Un bărbat din comuna Vulturu va fi condamnat cu suspendare după ce a obţinut ilegal suma de 4.200 de lei din fonduri europene, după cum au descoperit procurorii DNA de la Galaţi. Constantin Mazilu a recunoscut faptele comise, fapt care i-a determinat pe procurori să-i solicite o pedeapsă mai blandă, după încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Astfel, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului. În sarcina lui Constantin Mazilu s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. “În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada 2010 – 2012 inculpatul Mazilu Constantin a solicitat şi a încasat subvenţiile agricole acordate de APIA Centrul Local Vulturu, judeţul Vrancea, declarând în fals că a efectuat lucrări agricole pe o suprafaţă de 2,45 ha, deşi în realitate a exploatat agricol doar suprafaţa de 1,45 ha. Suma de bani încasată pe nedrept urmare a declarării în fals a unei suprafeţe de teren mai mare decât cea exploatată agricol în realitate a fost de 4.200 lei.
În prezenţa apărătorului ales inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani, cu respectarea următoarelor obligaţii: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,  să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei; să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile”, se arată într-un comunicat al DNA. Dosarul de urmărire penală, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Vrancea pentru validare. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost introdus în noul Cod Penal iar cazul de la Vulturu este o premieră la nivelul judeţului nostru. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o înţelegere între procuror şi inculpat cu privire la felul pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia, cauza urmand a fi rezolvată printr-o procedură simplificată pentru reducerea duratei procedurilor judiciare. (Dan CHIRIAC)

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/viata-satului/1588805860-ce-risti-daca-dai-declaratii-false-la-apia-pentru-subventiile-agricole.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.