spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

Ce au în comun Einstein, Churchill, Victor Hugo și Stevie Wonder

- Advertisement -

Prematuritatea nu înseamnă o condamnare la moarte, dimpotrivă: unii dintre micuții născuți înainte de termen au ajuns inventatori, scriitori și chiar politicieni. Iată lista celor mai faimoși prematuri:

Johannes Kepler a fost un astronom și matematician german, născut în 1571, la doar șapte luni. A ajuns la vârsta de 59 de ani și a avut un IQ uimitor de 160. În matematică, este considerat precursorul calculului integral.

Mama lui Newton: „Încăpea într-o cană”

Și genialul Isaac Newton s-a grăbit să vină pe lume, în 1642, cântărind la naștere puțin peste un kilogram. Femeile care l-au moșit s-au temut că nu v-a supraviețui până la venirea doctorului, iar mama sa obișnuia să spună că ar fi încăput într-o cană, atât era de pipernicit. A trăit până la vârsta de 85 de ani.

Premierul britanic Winston Churchill s-a născut în 1874, cu două luni înainte de termen, dar asta nu l-a împiedicat să ajungă la venerabila vârstă de 91 de ani. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acesta a condus Regatul Unit la victorie împotriva Germaniei naziste.

Anna Pavlova, celebra balerină, s-a născut în 1885, însă era atât de fragilă încât și-a petrecut primele luni de viață înfășurată în lână. Pentru că se temeau că o vor pierde, părinții au botezat-o la doar trei zile de la venirea sa pe lume. A trăit 46 de ani, timp în care a ajuns cea mai cunoscută balerină din istorie.

Stevie Wonder, cântăreț și producător american, a venit pe lume în 1950, cu grave probleme de respirație, dar și retinopatie oculară, o boală care l-a lăsat orb. În ciuda acestui handicap, artistul american a câștigat 21 de premii Grammy, precum și un Oscar pentru Cel mai Bun Cântec.

Din lista prematurilor ajunși genii face parte și fizicianul Albert Einstein, câștigător al premiului Nobel în 1921. Acesta s-a născut în Germania anului 1879, speriindu-și mama cu dimensiunea mare și forma ciudată a capului. A început să vorbească fluent abia la vârsta de nouă ani, deși era unul dintre cei mai buni elevi din școală.

Charles Darwin, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciiilor, este și el un copil prematur de succes, născut în 1809, care a trăit 73 de ani. A venit pe lume cu cinci săptămâni înainte de termen, al cincilea din cei șase copii ai familiei și a ajuns să-și facă studiile în insulele Galapagos, clacând pe urmele bunicului său, Erasmus Darwin, un mare fizician.

Lista prematurilor faimoși include și scriitorii celebri precum Mark Twain. Născut cu două luni înainte de termen, în 1835, autorul romanului “Aventurile lui Tom Sawyer” a cântărit în prima lui zi de viață doar puțin peste două kilograme. Mama sa a povestit cum s-a desfășurat prima întâlnire cu bebelușul ei firav: “O asistentă mi l-a pus în brațe și m-a întrebat dacă am de gând să cresc această ființă extrem de mică, iar eu i-am răspuns că cel puțin voi încerca, deși nici măcar eu nu eram convinsă de ceea ce spun”.

Hugo a fost declarat mort la naștere

Scriitorul francez Victor Hugo a fost extrem de norocos. Nu doar că s-a născut cu două luni mai devreme, în 1802, dar inițial fost declarat mort, iar părinții i-au comandat leagănul de la același tâmplar de la care îi comandaseră și sicriul. Mama s-a l-a descris ca fiind de lungimea unui cuțit, și nici la vârsta de 15 luni nu-și putea ține capul drept. A murit în 1885, lâsând în urmă adevărate capodopere, precum romanul “Mizerabili”.

sursa: www.doctorulzilei.ro

Acest articol este proprietatea Doctorul Zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite – revista Doctorul Zilei, iar pentru publicațiile online – www.doctorulzilei.ro
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.